MENIU

Nicolicea, ședință pe ascuns. Regulamentul Camerei, schimbat. Deputatul poate fi scos din sală

Comisia de Regulament a Camerei s-a reunit în ședință, pe ascuns, și a modificat Regulamentul Camerei Deputaților, așa cum a propus Eugen Nicolicea, președintele comisiei. Concret, vorbim de modificările prin care deputatul poate fi scos din sala de plen, dacă face scandal. Procedural, proiectul va ajuge în plen, abia în toamnă. Eugen Nicolicea a mai declarat că în comisie a mai fost adoptată o prevedere prin care este interzisă și desfășurarea de bannere în sală. În galeria articolului se regăsește și propunerea de modificare a lui Eugen Nicolicea.

Astfel, potrivit propunerii lui Eugen Nicolicea, la articolul 154, deputatul sau deputaţii care tulbură dezbaterile sau creează dezordine, preşedintele de şedinţă le poate retrage cuvântul şi dacă nici aşa nu se calmează, pot fi daţi afară din sală, iar secretarul de şedinţă "asigură, fără întârziere, punerea în aplicare a unei astfel de măsuri disciplinare cu ajutorul personalului D.A.I. al Camerei Deputaţilor."

O altă modificare, propusă în articolul 243, este aceea ca deputaţilor care tulbură dezbaterile sau creează dezordine să li se ""suspende  temporar participarea parlamentarului la o parte sau la toate activităţile  pe o perioadă de timp cuprinsă între două şi treizeci de zile lucrătoare."

Redăm, în continuare, comunicatul comisiei, remis marți.

În data de 10 iulie 2018, membrii Comisiei pentru Regulament s-au întrunit în şedinţă pentru a discuta proiectul de Hotărâre privind modificarea  și completarea Regulamentului Camerei Deputaţilor, iniţiat de domnul deputat Eugen Nicolicea, Grupul parlamentar PSD, Comisia fiind sesizată în data 02.07.2018, de Biroul permanent al Camerei Deputaţilor prin adresa  nr. 936 BP /27.06.2018.

Proiectul de hotărâre de modificare şi completare a Regulamentului Camerei Deputaţilor are ca obiectiv punerea în acord a Regulamentului Camerei Deputaților cu prevederile Regulamentului de procedură al Parlamentului European.

Deputații și senatorii sunt obligați să respecte prevederile regulamentelor, să se supună normelor de conduită civilizată, de curtoazie și de disciplină parlamentară și să nu aibă atitudini sau să folosească expresii sau cuvinte injurioase, ofensatoare sau calomnioase. Deputații trebuie să asigure prin atitudine, limbaj, conduită și ținută solemnitatea ședințelor parlamentare și bunul mers al activităților desfășurate în cadrul structurilor parlamentare”, se arată în comunicat. 

Mai multe articole despre:
Eugen Nicolicea regulament camera deputatilot