MENIU

Mesaj direct de la Washington pentru Guvern: Nu este momentul să daţi înapoi în lupta anticorupție

Wess Mitchell

Adjunctul secretarului de stat al SUA pentru Europa şi Eurasia, Wess Mitchell, a afirmat luni, la Bucureşti, că România a construit un sistem judiciar puternic şi instituţii anticorupţie la care victimele comunismului nu ar fi putut să viseze.

"România a construit un sistem judiciar puternic şi instituţii anticorupţie la care victimele comunismului nici nu ar fi putut să viseze", a declarat Wess Mitchell, într-un discurs susţinut la Facultatea de Drept din Bucureşti.

”Statele Unite sprijină instituţiile anti-corupţie din ţara voastră. Prin ele aţi devenit un model în regiune, dacă vă uitaţi nu sunt multe ţări care să aibă asemenea sisteme judiciare sau instituţii anti-corupţie”, a adăugat oficialul american.

Mitchell a lansat ți un avertisment clar. ”Aţi făcut mari progrese şi nu este momentul potrivit în istorie când am vrea să vedem că România face un pas înapoi la acest capitol”, a spus oficialul. 

Emisarul lui Trump avertizează România în privinţa influenţei nefaste a Rusiei şi Chinei în regiune 

Totodată, el a făcut referire la faptul că economia României este una dintre cele mai dinamice din Europa.

"România este parte din Uniunea Europeană. A crescut Produsul Intern Brut. Economia din România este una dintre cele mai dinamice din Europa, cu o creştere de aproape 7 procente, anul trecut", a spus Wess Mitchell.

Potrivit acestuia, România este un simbol al libertăţii la frontiera estică, ceea ce demonstrează şi mai mult faptul că ţara noastră s-a dezvoltat în regiune şi a devenit un punct geopolitic foarte important.

Mai multe articole despre:
România Wess Mitchell Donald Trump SUA