Emil Boc, despre demiterea lui Sorin Grindeanu: Privesc cu un fel de deja-vu
Fostul premier Emil Boc a declarat, miercuri, că nu ar vrea să fie în locul premierului Sorin Grindeanu, afirmând că şeful guvernului are o situaţie grea de gestionat.
"Nu aş vrea să fiu în locul lui, ăsta este primul lucru pe care... Privesc mai detaşat şi cu un fel de deja-vu. În toate guvernele apar momente de criză. Ce credeţi, că nu am trecut şi noi prin momente de criză? Noi le-am dezbătut mai mult în familie decât în faţa presei şi a opiniei publice. Ce credeţi, că mie nu mi s-a cerut demisia? Credeţi că eu am fost un premier căruia să nu i se fi cerut demisia. Numai cele 10-11 moţiuni de cenzură", a afirmat Boc, la Parlament, întrebat cum vede situaţia din PSD şi ce ar face în locul lui Sorin Grindeanu, potrivit Agerpres.
Boc a mai spus că Sorin Grindeanu are o situaţie grea de gestionat şi a afirmat că PSD are resursele politice să găsească o soluţie bună pentru România.
"Nu ştiu foarte bine situaţia din PSD, nu aş vrea să fiu în locul domnului Grindeanu care are o situaţie grea de gestionat, dar sunt convins că PSD are resursele politice să găsească o soluţie bună pentru stabilitatea României. Care va fi, vom vedea", a adăugat Emil Boc.