MENIU

Elena Udrea se întoarce iar în Parlament. Doar pentru audieri, şi de data aceasta

Comisia de anchetă a alegerilor prezindeţiale din 2009 a decis marţi să-i invite săptămâna viitoare la audieri pe Elena Udrea, pe fostul angajat SRI Daniel Dragomir, pe fostul colonel de contrainformaţii militare Doru Paraschiv şi pe generalul Marian Hăpău, director în 2009 al Direcţiei Generale de Informaţii a Apărării.

"În contextul declaraţiilor publice făcute de anumite persoane care au fost invitate la Comisia SRI, am analizat şi am votat, în unanimitate, invitarea pentru săptămâna viitoare la audieri la Comisia de anchetă pentru alegerile din 2009 a doamnei Elena Udrea, a ofiţerilor Paraschiv - în baza declaraţiilor făcute aseară la 'Cotidianul', Dragomir şi Marian Hăpău, care la momentul respectiv era şeful serviciului de informaţii al Armatei. Totodată, au mai fost nişte discuţii cu privire la răspunsul venit de la SRI referitor la prezenţa celor doi angajaţi în sufrageria domnului Oprea şi am amânat discuţia pentru săptămâna viitoare", a anunţat preşedintele comisiei de anchetă, deputatul PSD Oana Florea.

Ea a adăugat că, până acum, a primit la comisie şase răspunsuri de la ministere cu privire la schimbarea şefilor de deconcentrate în perioada anterioară alegerilor prezidenţiale din 2009.