MENIU

Elena Udrea îl deplânge pe Oprescu: Îi va fi foarte greu în arest. Bolnavul nu are nicio şansă

Fostul ministru Elena Udrea a declarat, marţi, că lui Sorin Oprescu îi va fi foarte greu să reziste în arest preventiv, unde un bolnav nu are nicio şansă, precizând că arestul şi puşcăria, prin condiţiile pe care le oferă, pot fi considerate mijloace de tortură fizică şi psihică, scrie Mediafax.

Întrebată cum comentează faptul că primarului suspendat al Capitalei, Sorin Oprescu, i s-a făcut rău luni şi a fost dus din Arestul Poliţiei Capitalei la spital, Elena Udrea a spus: "Îi va fi foarte greu lui Oprescu să reziste". "În mod cert, arestul şi puşcăria în România, prin condiţiile pe care le oferă, pot fi considerate mijloace de tortură fizică şi psihică. Acolo, un bolnav cronic nu are nicio şansă. Şi dacă te duci sănătos, când ieşi din puşcărie ai mari probleme de sănătate", a spus Elena Udrea, în faţa Secţiei 2 Poliţiei, unde este obligată să se prezinte, în cadrul măsurii controlului judiciar.

Elena Udrea a adăugat că nu înţelege de ce Sorin Oprescu nu poate fi cercetat în libertate sau plasat în arest la domiciliu, iar dacă anchetatorii se tem că ar putea influenţa ancheta, să îl oblige să nu ia legătura cu martorii din dosarul în care este urmărit penal.

"Nu înţeleg de ce nu poate fi urmărit în stare de libertate sau în arest la domiciliu, sau sub control judiciar, pentru că nu-mi imaginez că domnul Oprescu este un pericol pentru societate. La noi a devenit o regulă arestul preventiv, când ai condiţii de Africa, aşa cum au spus cei de la Comitetul împotriva torturii, care au vizitat România şi nu le-a venit să creadă ce condiţii avem noi în puşcării şi în arest. Când ai astfel de condiţii, trebuie să te gândeşti de foarte multe ori dacă trimiţi oamenii în arest preventiv, câtă vreme ai alte instituţii pe care le poţi folosi. Până nu va muri cineva în puşcărie, în arest preventiv, nu cred că se va schimba ceva", a afirmat Udrea.

Pe de altă parte, întrebată dacă moţiunea PNL va trece, Udrea a răspuns negativ.

Elena Udrea a mai spus, răspunzând unei întrebări, că nu va candida la Primăria Capitalei.

Sorin Oprescu a fost transportat la spital, luni seară, din Arestul Poliţiei Capitalei, după ce a acuzat "o stare de slăbiciune", iar după o scurtă evaluare medicală, a fost readus în arest, au declarat pentru MEDIAFAX surse din Poliţie.

Potrivit surselor citate, Sorin Oprescu, care suferă de diabet, a acuzat "o stare de slăbiciune", iar la recomandarea medicilor din arest a fost dus la spital.

Primarul suspendat al Capitalei ar fi fost transportat la spital cu maşina unităţii de detenţie, iar după o scurtă evaluare medicală a fost readus în Arestul Poliţiei Capitalei.

Mai multe articole despre:
Sorin Oprescu închisoare Elena Udrea numire decizii