MENIU

Elena Lasconi, după anularea alegerilor: Statul român a eșuat să apere democrația!

Elena Lasconi, după anularea alegerilor: Statul român a eșuat să apere democrația!

Șefa reziștilor a oferit o primă reacție după decizia CCR de a anula primul tur al alegerilor prezidențiale. 

Elena Lasconi, candidata USR în turul doi de scrutin, a declarat vineri, după anularea alegerilor prezidențiale, că astăzi este momentul în care statul român a călcat în picioare democraţia. Ar fi trebuit să mergem mai departe cu votul, spune aceasta. . Astăzi au distrus 35 de ani de muncă grea. Decizia CCR este ilegală, imorală şi zdrobeşte însăşi esenţa democrației – votul, mai spune Lasconi.

„Astăzi este momentul în care statul roman a călcat in picioare democraţia. Dumnezeu, poporul român, adevărul şi legea VOR prevala – şi îi vor găsi pe cei vinovați de distrugerea democrației noastre. Nu e vorba despre mine. Se prăbușește economia, distrugeți democrația, duceți tara in anarhie”, spune Lasconi într-o postare.

Ea continuă: ”Ar fi trebuit să mergem mai departe cu votul. Ar fi trebuit să respectăm dorința poporului român. Fie că ne place sau nu, din punct de vedere legal şi legitim, 9 milioane de cetățeni români, atât din ţară, cât şi din diaspora, şi-au exprimat prin vot preferința pentru un anumit candidat. Nu putem ignora voinţa lor! Președinții nu se numesc printr-o simplă semnătură sau prin negocieri de culise într-o democrație”.

”Ştiu că aş fi câștigat. Şi voi câştiga pentru că poporul român ştie că voi lupta pentru el, că îl voi uni pentru o Românie mai bună. Voi apăra democraţia noastră. Nu voi abandona”, mai afirmă Elena Lasconi.

Candidata USR condamnă cu tărie ceea ce s-a întâmplat astăzi. ”Cred că au distrus tot ce am realizat cu greu în ultimii 35 de ani. Astăzi au distrus 35 de ani de muncă grea. Decizia CCR este ilegală, imorală şi zdrobeşte însăşi esenţa democraţiei – votul. O astfel de abatere ne va costa scump în anii care vin. Cu toţii am văzut deja cum Putin râde de felul în care puterea politică de la Bucureşti a gestionat aceste alegeri. Nu voi permite să devenim bătaia de joc a dictatorului de la Kremlin. Ajunge!”, subliniază Lasconi.

”Felul în care propaganda rusească s-a răspândit necontrolat în ţara noastră este o problemă foarte gravă, care trebuie să aibă consecințe. Însă trebuie să ne ocupăm de aceasta după ce organizăm alegeri libere de la un capăt la altul şi arătăm întregii lumi cât de puternici suntem. Voi câştiga preşedinţia României pentru că românii ştiu acum că voi lupta pentru ei şi pentru democraţia noastră. Şi voi lupta să mă asigur că adevărul şi libertatea vor triumfa. Dumnezeu să-i ajute pe români! Dumnezeu să ne ajute!”, precizează Lasconi.