MENIU

Efectele traseismului: Un președinte de filială PDL a trecut la conducerea filialei PSD

Liderul PDL Mangalia, Zanfir Iorguș, este, începând de luni, președintele interimar al organizației PSD din aceeași localitate, după ce acesta, împreună cu nouă democrat-liberali, printre care șase consilieri locali, au trecut la PSD, scrie AGERPRES

Astfel, noua structură a Consiliului Local Municipal Mangalia constă în 12 consilieri PSD, 3 PNL, 2 PPDD și câte un consilier de la PRM și PC, social-democrații fiind majoritari.

Biroul Permanent al organizației județene a PSD Constanța a hotărât numirea lui Zanfir Iorguș ca interimar la șefia PSD Mangalia după ce fostul lider al organizației, Felix Stroe, și-a prezentat demisia din funcție.

Noul președinte al PSD Mangalia a declarat că dorește întărirea din punct de vedere politic a organizației social-democraților și câștigarea prezidențialelor, dar și a următoarelor alegeri locale.

 

 Mai multe pe Agerpres