Efectele neintrării în Schengen: Coloană de tiruri de peste 12 kilometri la Nădlac! Cristian Băcanu: „Refuzul reprezintă o frână de mână”
Deputatul PNL - Cristian Băcanu a făcut publică o filmare în care se vede o coloană de tiruri întinsă peste 12 kilometri care așteaptă să iasă din țară prin vama Nădlac. Parlamentarul este de părere că Olanda și Austria, cele două țări care se opun aderării României la Schengen, ar trebui să țină cont de actualele condiții de la graniță în contextul războiului din Ucraina.
„Postez un video realizat de un cetățean revoltat de faptul că România nu a intrat încă în spațiul Schenghen. Omul filmează o coloană de tiruri de peste 12 kilometri care așteaptă să iasă din țară prin vama Nădlac.
Cred că a venit timpul ca atât Olanda cât și Austria să înțeleagă că vremurile s-au schimbat. Pe 24 februarie, la granița României a izbucnit un război îngrozitor, iar Europa trebuie să fie unită. Flancul estic trebuie întărit, iar asta se face în primul rând prin creșterea economiilor din regiune.
Ca să fie foarte limpede, refuzul de a primi România în Schenghen reprezintă o veritabilă frână de mână”, a transmis deputatul Cristian Băcanu - vicepreședinte PNL.