MENIU

Eduard Hellvig: Într-o oră voi fi demisionar din PNL și rămân civil în SRI

Noul director al Serviciului Român de Informații, Eduard Hellvig, a anunțat, luni, la Parlament, că ''într-o oră'' își va depune demisia din Partidul Național Liberal.

"Nu vreau să fac comentarii în ceea ce privește afirmațiile făcute de liderii politici, tot ce pot să vă spun este că, începând din acest moment, probabil într-o oră, sunt demisionar din PNL și voi rămâne un civil în cadrul SRI în calitate de director, dar nu voi mai avea sub nicio formă niciun tip de activitate politică", a precizat Hellvig după ședința de plen în care a fost validat la conducerea SRI.

El a răspuns astfel unei întrebări legate de modul cum va privi relația sa cu mediul politic, ținând cont că va ocupa funcția de șef al SRI.

Hellvig a adăugat că și în practica din România, dar și în cea euroatlantică este bine ca directorul SRI să aibă contact în anumite condiții cu sistemul politic și cu cel instituțional din România.

"Și în practica noastră, și în practica euroatlantică, directorul instituției (n.r. — SRI) este bine să aibă contact cu sistemul politic și sistemul instituțional din România, dar aceasta se va păstra în parametri de informare și de cunoaștere a mediului în care își desfășoară activitatea SRI", a precizat Hellvig.

Mai multe pe Agerpres

Mai multe articole despre:
PNL demisie SRI decizii Eduard Hellvig raman civil