Ședința conducerii Senatului nu s-a ținut. Nu au avut cvorum. Manda: Nu se prelungește sesiunea
Claudiu Manda a anunțat că nu s-a ținut ședința Biroului Permanent al Senatului, întrucât nu a fost cvorum de ședință. Acesta a mai spus că nu se prelungește sesiunea extraordinară, și nici u crede că va fi o sesiune nouă
”Ne-am întâlnit astăzi în ședința biroului permanent al Senatului, azi e ultima zi în care suntem în sesiune extraordinară. Senatul a fost sesizat cu OUG adoptate de Guvern. Au fost prezenti 6 colegi din cei 13 motiv pentru care nu am putut să ținem sedinta. Nu se prelungește sesiunea extraordinară, nu avem cvorum, nu s-a adoptat nimic”, a spus Manda.
Reamintim că senatorii care fac parte din Biroul Permanent al Senatului au primit un mesaj în care sunt convocaţi joi seara la o şedinţă, la ora 18.00. Pardoxal, chiar după şedinţa de Guvern în care era posibil să se adopte o OUG pentru amnistie, întrucât pericolul nu a dispărut. Informaţia este confirmată şi de Vlad Alexandrescu, senator USR, care a şi postat mai multe detalii pe pagina de Facebook. La scurt timp, au venit și clarificări: vicepreşedintele Senatului, Claudiu Manda a precizat pentru AGERPRES că pe ordinea de zi se află ordonanţele de urgenţă adoptate de Guvern în această săptămână şi joia trecută.
"Este inacceptabil ce se întâmplă, tratează opoziția parlamentară ca pe niște slugi ai unui singur om! Mi-au trimis astăzi un mesaj prin care sunt convocat la Biroul Permanent al Senatului, MÂINE, fără niciun fel de explicație, niciun fel de ordine de zi. Ne cheamă să decidem ceva mâine, dar nu știm ce trebuie să decidem, nu știm ce plănuiesc. Cel mai probabil, vor să prelungească sesiunea extraordinară a Senatului până pe 10 august, cum spun unele surse, dar nu putem fi siguri căci democrația se face în secret în Parlamentul României din câte se vede.
Am sunat la Direcția Secretariatului General, am dat de șeful direcției și l-am întrebat pentru ce ne convoacă mâine, ce trebuie să discutăm, care este temeiul întâlnirii. Răspunsul clasic: nici eu nu știu, am primit un telefon, eu sunt un simplu funcționar etc. Oamenii ăștia acționează în cel mai sovietic stil posibil, numai Stalin mai convoca adunări la 2 noaptea cu o oră înainte printr-un simplu telefon. Nimic scris, regulamentul este complet ignorat.
Cu Tăriceanu plecat, se pare că acum Claudiu Manda se află la butoane și vrea să ne prezentăm drepți, la raport, mâine la ora 18. Înțelegeți cum stau lucrurile în fapt? Întreaga instituție a Senatului României se află la dispoziția unui singur om. Chiar și în sesiunea asta extraordinară, au decis să se țină doar 2 ședințe de plen, să voteze ceea ce îi interesa, iar de o săptămână și ceva nu se mai întâmplă nimic pentru că au plecat deja în vacanță.
Acum vor să încerce să extindă perioada sesiunii extraordinare, pentru a putea da, oricând, o altă Ordonanță de Urgență (dacă se intră în vacanță parlamentară, guvernul nu mai poate da OUG). Țin parlamentul la picior și sute de parlamentari la dispoziție pentru interesele lor. Nu accept ca Parlamentul să se transforme în moșia latifundiarilor Dragnea, Tăriceanu, Manda și ai lor. O glumă de instituție, mânuită ca o mână de angajați ai puterii fără drepturi", a scris Vlad Alexandrescu.