Dan Vasile Mihale: Bomba cu ceas de la Interne. Carmen Dan, pe urmele lui Iordache
Cel mai slab guvern din 1990 încoace, încropit după chipul și asemănarea celor doi lideri ai coaliției PSD-ALDE, este pe punctul de a detona o nouă bombă cu ceas: statutul polițistului, o inițiativă legislativă care aruncă România în urmă cu 28 de ani, când orice uniformă era sinonimă cu intimidarea.
Cine a nominalizat-o pe doamna Carmen Dan pentru portofoliul Internelor nu i-a făcut o favoare, ci un mare deserviciu. Practica de a numi la ministere-cheie, precum Internele sau Apărarea, oameni politici s-a dovedit și de această dată păguboasă. Aceste ministere sensibile trebuie conduse de oameni din sistem care pot reacționa prompt, atunci când situația o cere.
Nu o bănuiesc de rea credință pe doamna Carmen Dan și nu sunt nici misogin, remarc doar faptul că ministerul pe care îl conduce se află într-o degringoladă totală, iar ultimul proiect de lege supus dezbateri publice, modificarea statutului polițistului, retrimite România în era comunistă.
Înmulțirea cazurilor de ultraj, mediatizarea lor excesivă, a dat naștere unui avorton legislativ. Aberațiile au fost sesizate deja public de ONG-urile de profil. Asociația Alianța pentru Combaterea Abuzurilor a fost cea mai tranșantă în ceea ce privește inițiativa doamnei Carmen Dan. Redau, spre exemplificare, doar o frază din pledoaria lui Codruţ Feher, membru al Alianţei:,,Se întâmplă nişte fenomene ciudate. Poliţistul, printr-o baghetă magică, transformă contravenţia în infracţiune. Avem o struţo-cămilă juridică. Nu se poate aşa ceva''.
El consideră că a-i impune unui cetăţean să adopte o poziţie inofensivă este umilitor pentru oamenii care nu reprezintă un pericol şi i se pare ridicol ca un refuz să fie interpretat ca o intenţie de a-i face rău poliţistului. „Ăsta este ridicolul situaţiei, dacă refuzi să faci ce spune poliţistul, este interpretat ca o intenţie de a-l strânge de gât. Asta mi se pare o aberaţie cumplită”, a subliniat Feher.
În acelaşi timp, APADOR-CH şi Active Watch sunt de părere că mai există câteva puncte de lămurit, în sensul că unele expresii sau formulări sunt prea vagi sau măsurile se suprapun cu prevederile Codului Penal.
Proiectul pe care și-l asumă Carmen Dan propune pedeapsa cu închisoarea pentru jignirea organelor de urmărire penală şi de ordine publică. Tot infracţiune ar putea deveni şi împiedicarea poliţistului de a legitima sau a conduce o persoană la sediul poliţiei, fapta fiind pedepsită cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani.
Și, ATENȚIE, va fi considerată infracţiune şi folosirea cuvintelor sau expresiilor jignitoare sau obscene, în public, împotriva unui organ de urmărire penală sau de ordine publică, aflat în timpul lucrului, fapta fiind pedepsită cu amendă sau cu închisoare de la 3 luni la un an.
Proiectul de Lege a fost pus în dezbatere publică în 2 noiembrie 2017, iar acum a intrat în circuitul de avizare, însă nimeni nu iese să spună public dacă aberațile menționate au fost menținute în textul de lege.
Dacă erorile mai sus menționate nu vor fi corectate, România va deveni un stat polițenesc, iar abuzurile oamenilor legii vor fi greu de combătut în justiție, după ,,reforma'' lui Toader, Iordache & Com.
Polițiștii nu au nevoie de superimunitate, stimată doamnă Carmen Dan! Au nevoie de salarii decente, de echipament corespunzător și de curaj. Meseria asta, ca multe altele, presupune niște riscuri. Aceste riscuri trebuie asumate. Cine se face polițist știe, încă de la început, că nu va avea de-a face cu îngerași...
Sunt PENTRU pedepsirea aspră a celor care agresează fizic un polițist, pentru trimiterea după gratii, pe viață, a celor care atentează la viața unui polițist, dar să trimiți un om la închisoare doar pentru că a refuzat să se legitimeze e deja prea mult.