Dunca: Organizațiile de tineret, să joace un rol principal în elaborarea noii legi a Tineretului
Ministrul Tineretului și Sportului, Marius Dunca, a afirmat că la elaborarea noii legi a Tineretului, aflată în dezbatere publică, organizațiile de tineret trebuie să joace un rol principal, având în vedere că acestea cunosc cel mai bine problemele și pot veni și cu soluții la rezolvarea acestora.
"Strategiile și cadrul legal și legea Tineretului trebuie să le faceți voi (...) pentru că voi vă cunoașteți cel mai bine nevoile și problemele, dar tot voi veniți cu soluțiile de rezolvare. Rolul nostru ca factori decizionali este să ne aplecăm asupra problemelor voastre și împreună să identificăm soluțiile legale și optime de rezolvare a lor", a declarat Marius Dunca în deschiderea Adunării Generale extraordinare a Consiliului Tineretului din România, conform Agerpres.
El a adăugat că România are o șansă cu generația tânără, dar și faptul că "trebuie să existe unitate între generații"."România se poate schimba cu altă mentalitate, o mentalitate de comunicare, de implicare și mai mult pragmatism", a mai spus Dunca.
Ministrul Consultării Publice și Dialogului Social, Gabriel Petrea, a declarat, la rândul său, că politicile avute în vedere pentru tineri trebuie să fie îndreptate și spre zona rurală.
"Ce aș vrea eu să aveți în vedere este că noi avem două Românii acum, România din mediul urban și România din mediul rural. Nevoile tinerilor din România sunt diferite de la București la Constanța la Iași și la orice sat din România. Din acest motiv trebuie să fim foarte atenți ce punem în această lege, astfel încât toți tinerii să fie reprezentați și toți tinerii să aibă o șansă în a accesa orice fel de facilitate pe care ministerul o pune la dispoziție", a declarat Petrea.
Ministrul a punctat că, pentru ca tinerii să fie atrași în programe care le-ar putea fi destinate, trebuie găsite răspunsuri adecvate la nivelul localității în care aceștia trăiesc și la probleme ce țin de calitatea locuirii, dezvoltarea profesională și facilități pentru petrecerea timpului liber.
Președintele Consiliului Tineretului din România (CTR), Mihai Dragoș, a declarat, joi, că există câteva teme prioritare pe care tinerii le doresc menționate în noua lege a Tineretului.
"În primul rând coerența politicilor naționale cu impact asupra tinerilor de la nivelul diferitelor ministere. Ce am constatat este că ministerele nu comunică întotdeauna bine între ele și atunci strategiile nu sunt corelate. Dacă vorbim cu Ministerul Tineretului de foarte multe ori nu reușea să ajungă mai departe la alte ministere, de exemplu la Ministerul Muncii pe Schema de Garanție pentru Tinerii, la Ministerul Fondurilor Europene, și atunci am propus să fie clar stabilit în lege că ministerul (MTS — n.r.) coordonează elaborarea, implementarea și monitorizarea politicii naționale de tineret, că există un consiliu interministerial pe probleme de tineret în care vin secretari de stat din celelalte ministere și discută strict pe problematică de tineret (...)", a declarat Dragoș.
Președintele CTR a adăugat că o altă prevedere propusă este ca MTS să devină "minister avizator pe actele normative care au impact asupra tinerilor". Totodată, Dragoș a menționat că în lege ar trebui menționată și obligativitatea "elaborării de analize și barometre de opinie privind situația tinerilor, o dată la doi ani de zile".
El a adăugat că, în ceea ce privește politicile locale pentru tineret, există deja obligația Consiliilor județene și a celor locale de a constitui fonduri pentru tineret și consilii consultative, dar că acestea pot fi îmbunătățite prin introducerea în noua lege a unei prevederi care să instituie obligația ca "în termen de șase luni de zile de la intrarea în mandat, toate consiliile județene, consiliile generale și consiliile locale să adopte strategii locale de tineret și planuri de măsuri".
"Este o chestiune nouă care ne va permite pe viitor să evaluăm ce calitate au planurile, să le îmbunătățim, este un punct de start important, extinde obligația alocării fondului activităților de tineret la nivelul tuturor autorităților locale (...) și, de asemenea, se extinde obligația înființării de consilii consultative la nivelul autorităților locale până la nivel de oraș, respectiv unor forumuri care vor fi consultate la nivel de comună. Ce este, de asemenea important, este că se creează un cadru pentru înființarea de centre de tineret la nivel local acreditate de MTS", a adăugat Dragoș.
În cadrul dezbaterilor, reprezentanții organizațiilor naționale de tineret și a fundațiilor și federațiilor județene de tineret, membri sau parteneri ai CTR, au ridicat, printre altele, problema introducerii în proiectul de act normativ și a unui capitol de sancțiuni pentru autoritățile locale în cazul nerespectării prevederilor cuprinse în noua Legea a Tineretului.