MENIU

Duel la vârful administrației orașului Bacău. Primarul și vicele, luptă aprigă pentru putere

Bătaie pe funcțiile înalte din Primăria Bacău. Foto/Profimedia

Viceprimarul municipiului Bacău, Cristian Ghingheş, anunţă că a atacat în instanţă decizia primarului Lucian Daniel Stanciu Viziteu prin care i-au fost retrase atribuţiile.

Viceprimarul Cristian Ghingheş a declarat, vineri, că solicită instanţei să anuleze cele două dispoziţii prin care primarul nu i-a trasat nicio sarcină de îndeplinit, principalele argumente invocate fiind nemotivarea celor două acte administrative, respectiv excesul de putere săvârşit de primar prin încercarea de a goli de conţinut funcţia de viceprimar.

"Nu am fost de acord cu târgul politic pe care Stanciu-Viziteu l-a încheiat cu fostul primar Cosmin Necula, trimis în judecată de DNA pentru corupţie. Am refuzat să demisionez pentru a lăsa locul liber unui viceprimar de la Pro România şi consecinţele nu au întârziat să apară. Primarul a confundat obligaţiile administrative cu scamatoriile politice şi chemarea acestuia în faţa instanţei va arăta, cu dovezi, nu doar presiunile la care am fost supus, dar şi felul în care în repetate rânduri a avut impresia că poate să tranzacţioneze o funcţie administrativă pentru diverse interese politice, de grup", a declarat viceprimarul Cristian Ghingheş.

Viceprimarul Cristian Ghingheş mai susţine că, după retragerea atribuţiilor, a fost înlăturat din toate comisiile şi grupurile de lucru municipale, i-a fost restricţionat accesul la toate informaţiile şi documentele interne şi i-a fost mutat biroul într-un sediu aflat la marginea oraşului.

Potrivit comunicatului de presă, Cristian Ghingheş a fost exclus şi din organizaţia locală a USR, condusă de Lucian Daniel Stanciu Viziteu, sancţiunea fiind în momentul de faţă atacată la comisiile de arbitraj ale partidului.