MENIU

Dublarea alocațiilor stă în pixul lui Iohannis

Klaus Iohannis are de luat mai multe decizii importante în următoarele zile. Până la finalul anului, trebuie să promulge legea bugetului care a generat atât de multe controverse.

 O decizie mult mai grea este legată însă de dublarea alocațiilor. Proiectul nu a fost atacat la CCR de PNL, iar decizia îi aparține acum președintelui. Impactul bugetar este unul mare și creează probleme Guvernului Orban.

Camera Deputaţilor a adoptat, decizional, proiectul de lege ce prevede dublarea alocaţiei pentru copiii între 2 şi 18 ani, sumă care ajunge la 300 de lei, respectiv la 600 de lei pentru copiii cu handicap.

Dintre cei 123 deputați PSD prezenți în sală, unul singur s-a abținut - Remus Borza, afiliat grupului social-democraților. Toți cei 13 deputați ai partidului lui Ponta, inclusiv fostul premier, au votat pentru. Printre cei de la USR care au votat se numără Emanuel Ungureanu, Adrian Prisnel, Sergiu Vlad. 

Aproape toți deputații de la USR și ALDE s-au abținut.  Pe lângă 14 deputați USR și 13 de la ALDE, s-a abținut și un deputat de la Minorități - Iulius Firczak. Cei trei deputați care nu au votat sunt unul de la USR - Emanuel Duruș, doi de la Minorități - Varujan Pambuccian, liderul grupului, și Gabriel Grosaru

Inițial, liderul deputaților PNL, Florin Roman, a cerut retrimiterea proiectului de lege care prevede dublarea alocațiilor pentru copii la comisie, susținând că nu există punctul de vedere al guvernului și fișă fiscală. Propunerea a fost însă respinsă. Proiectul a fost adoptat de Senat pe 11 martie. După votul de miercuri al deputaților, legea merge către Palatul Cotroceni, pentru a fi promulgată. 

Proiectul a fost adoptat cu 179 de voturi „pentru” şi 29 de abţineri. Nu a fost niciun vot împotrivă.

Mai multe articole despre:
dublarea alocatiilor Iohannis pix