MENIU

Dragnea: Transmitem condoleanţe. S-a creat o listă de potenţiali donatori de sânge

Președintele PSD, Liviu Dragnea, a transmis sâmbătă un mesaj de condoleanțe familiilor victimelor decedate în urma incendiului petrecut vineri seară în Capitală și a anunțat că a cerut crearea unei liste de potențiali donatori de sânge din rândul formațiunii social-democrate.

"Îmi exprim regretul profund pentru tinerii decedați în tragicul eveniment de azi-noapte (vineri noapte — n.r.) și transmit condoleanțe tuturor familiilor lor. Este un moment în care trebuie să înțelegem cu toții sensul profund al cuvântului solidaritate. Am cerut tuturor membrilor de partid din Partidul Social Democrat să facă o listă cu potențialii donatori de sânge încă de azi-noapte", afirmă președintele PSD într-o declarație de presă transmisă AGERPRES.

Dragnea a adăugat că în noaptea de vineri spre sâmbătă a stat permanent în legătură cu miniștrii social-democrați care erau prezenți la reuniunea PSD de la Vișeu.

'Ne-am asigurat că vor ajunge în București. Prima grijă a fost ca ministrul Bănicioiu să ajungă repede și a ajuns în timp util și a organizat toate structurile medicale din București", a precizat președintele PSD.

Dragnea a mai afirmat că situația creată necesită măsuri rapide.

"Acum avem nevoie de minuni medicale, avem nevoie de asistență acordată familiilor și avem nevoie de anchete rapide care să stabilească cu exactitate cauzele și vinovații pentru ce s-a întâmplat azi-noapte", a conchis președintele PSD.

Mai multe articole despre:
incendiu PSD listă donatori Liviu Dragnea membru