MENIU

Dragnea, la final de an: Au fost situații când mi-am iubit aproapele mai mult ca pe mine

Au fost situaţii când şi-a iubit aproapele mai mult decât pe sine, a declarat liderul PSD, Liviu Dragnea, menționând că el nu poate să urască.

Întrebat de jurnaliști dacă este un om credincios, Dragnea a spus: "Da". Președintele social-democraților a adăugat că se consideră un om de bună credinţă şi că îşi iubeşte aproapele.

"Asta pot să o spun cu certitudine şi au fost situaţii când mi-am iubit aproapele mai mult decât pe mine, adică am făcut bine chiar dacă mie mi-a cauzat, sau poate dacă nu făceam binele ăla îmi era mie mai bine. Nu vreau să dezvolt asta, dar am ajutat şi o să ajut în continuare cât pot. În ceea ce priveşte iertatul, ca de obicei mă duceţi în zone de genul ăsta în care nu vreau să intru, eu nu pot să urăsc. Mulţi îmi spun că ăsta este un defect. Eu nu cred că e un defect, cel puţin nu mă macină asta şi de iertat nu pot să ţin foarte mult supărare. Am avut situaţii în viaţă, multe, în care am avut divergenţe cu tot felul de oameni, mai mici sau mai mari, şi, teoretic, eram certaţi şi după două-trei săptămâni uitasem şi m-am comportat ca şi cum nu s-a întâmplat nimic, spre mirarea celorlalţi", a declarat Dragnea.

Mai multe articole despre:
Dragnea