Dragnea, proiect de lege. Amenzi de până la 60 000 de lei pentru defăimare socială
Defăimarea socială s-ar putea sancţiona cu amendă de la 1000 la 30.000 lei, dacă vizează o persoană fizică, respectiv cu amendă de la 2000 la 60.000 lei, dacă vizează un grup social, potrivit unui proiect de lege depus, la Senat, de liderul interimar al PSD, deputatul Liviu Dragnea, scrie Mediafax.
Propunerea vizează înfiinţarea unui departament special în cadrul Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării, dar şi obligaţia ca radioul şi televiziunea publică să includă programe de promovare a toleranţei, profesorii să urmeze cursuri pe această temă, iar unităţile de învăţământ să adopte un "plan anual pentru implementarea acţiunilor privind combaterea discriminării".
Potrivit Legii privind promovarea demnităţii umane şi toleranţei faţă de diferenţele de grup, înscrisă la Senat, de preşedintele interimar al PSD, Liviu Dragnea, defăimarea socială constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 1000 lei la 30.000, dacă vizează o persoană fizică, respectiv cu amendă de la 2000 la 60.000 lei, dacă vizează un grup social. Persoana care se consideră vizată de defăimarea socială poate formula, în faţa instanţei de judecată, o cerere pentru acordarea de despăgubiri şi restabilirea situaţiei anterioare defăimării sau anularea situaţiei create prin discriminare, în termen de 3 ani de la data săvârşirii faptei sau „de la data la care persoana interesată putea să ia cunoştinţă de săvârşirea ei”, arată iniţiativa legislativă.
În faţa instanţei, persoana care se consideră vizată de defăimare socială are obligaţia de a dovedi existenţa unor fapte care permit a se presupune existenţa unei defăimări sociale directe sau indrecte, putând să invoce orice mijloc de probă, inclusiv înregistrări audio şi video sau date statistice. Potrivit proiectului de lege depus de social-democratul Liviu Dragnea, prin defăimarea socială se înţelege fapta sau afirmaţia prin care o persoană este pusă în situaţie de inferioritate pe temeiul apartenenţei sale la o categorie de persoane „care se disting din punct de vedere social prin una sau mai multe trăsături de gen, vârstă, rasă, religie, origine etnică, limbă maternă, tradiţii culturale, apartenenţă politică, orientare sexuală, origine socială, dizabilităţi, boală cronică necontagioasă sau infecţie HIV/SISA”.
Iniţiatorul arată în expunerea de motive că „propunerea legislativă are drept scop crearea unor mecanisme de promovare a valorilor privind demnitatea umană şi toleranţa faţă de diferenţele de grup”, fiind vizate trei domenii în care se pot dezvolta aceste mecanisme de promovare: educaţia, mass-media şi activitatea funcţionarilor din administraţia publică locală şi centrală. Iniţiativa legislativă prevede ca Societatea Română de Televiziune şi Societatea Română de Radiodifuzune să includă în grila de programe emisiuni pentru promovarea toleranţei faţă de diferenţele de grup, ce vor reprezenta minim 1% din totalul timpului de emisie, al fiecărui post de televiziune sau de radio pe care îl au în administrare.