MENIU

Dragnea: Nu am mers să vorbesc cu Kovesi de flagrant. Dacă vorbeşte Ponta, se ridică cortina

Ponta și Dragnea

Preşedintele PSD Liviu Dragnea a declarat luni că nu a ştiut de vreun flagrant care urma să i se organizeze la Ministerul Dezvoltării, aşa cum a afirmat Victor Ponta, dar că preferă să îl lase pe fostul premier să vorbească, deoarece aşa "aşa se mai ridică cortina", scrie Mediafax.

"Nu am fost să vorbesc cu doamna Kovesi. Nu am fost cu Victor Ponta şi Maior să vorbesc cu doamna Kovesi. Nu vreau să comentez foarte multe din afirmaţiile acestui domn, că îmi doresc să vorbească cât mai multe lucruri şi uite aşa se mai ridică din cortină. În 2012-2013 nu prea era doamna Kovesi la DNA, din ce îmi aduc aminte, în lumea reală Valentin Peda nu avea niciun document, în afară de cele cu strategia Dunării", a declarat Liviu Dragnea, preşedintele PSD.

Întrebat dacă ştia că urmează să i se organizeze un flagrant, Dragnea a spus:

"Din câte ştiu eu, ca inginer, se organizează un flagrant fără ca cel vizat să ştie. Dar aflu că cineva ştia..." Victor Ponta a susţinut, vineri, că, împreună cu Liviu Dragnea, a mers la sediul SRI, după ce acesta a aflat că i se pregăteşte un flagrant.