Dragnea: Iordache a decis să demisioneze. Eu aș fi vrut să rămână
Florin Iordache a fost cel care a decis să-și dea demisia din funcția de ministru al Justiției, a declarat președintele PSD, Liviu Dragnea, menționând că el ar fi dorit să rămână în Guvern.
"Nu pot să spun că e greșeală demisia lui Iordache. Eu aș fi vrut să rămână. Dar așa a decis, așa i-a comunicat și prim-ministrului. A fost hotărârea dumnealui", a declarat Liviu Dragnea, miercuri, la Antena 3.
Florin Iordache a demisionat din funcția de ministru al Justiției la 9 februarie, în după scandalul legat de Ordonanța de Urgență privind modificarea legislației penale, care a scos în stradă sute de mii de români.
"De când am venit la Ministerul Justiției, mi-am propus și am efectuat toate demersurile legale pentru a remedia o serie de probleme existente și destul de sensibile. Toate inițiativele asumate sunt legale și constituționale. Proiectele propuse s-au aflat în dezbatere publică organizată de Ministerul Justiției, iar acum sunt în dezbatere parlamentară. Cu toate acestea, pentru opinia publică nu a fost suficient, drept pentru care am hotărât să îmi înaintez demisia din funcția de ministru al Justiției", a afirmat, atunci, Iordache, scrie agerpres.ro.