Dragnea: E prea multă putere politică şi administrativă la preşedintele de CJ. Trebuie o separaţie
Preşedintele executiv al PSD, Liviu Dragnea, a susţinut, vineri, că funcţia de preşedinte de Consiliu Judeţean acumulează prea multă putere politică şi administrativă, el arătând că propune separarea funcţiei politice de cea administrativă în ceea ce priveşte preşedinţii de CJ.
”Vreau să explic de ce am ieşit cu această propunere şi de ce o susţin: ceea ce se vede la televizor în ultimele zile şi nu numai în ultimele zile, reprezintă efectul. O abordare serioasă are ca ţintă cauzele. Şi noi discutăm de două lucruri: există percepţia că este acumulată prea multă putere într-o funcţie, respectiv funcţia de preşedinte de CJ - şi politică şi administrativă. Şi în opinia mea, pe care o susţin şi care are din ce în ce mai mulţi susţinători, trebuie separate aceste două funcţii”, a spus Dragnea.
El a arătat că propune, totodată, transferarea atribuţiilor executive şi a celor generate de calitatea de ordonator de credite de la preşedinţii de CJ la administratorii publici.
”Practic, propun ca preşedinţii de CJ să aibă ca principală atribuţie aceea de a coordona şedinţele de CJ, de a le conduce şi de a aproba în Consilii politicile de dezvoltare ale judeţului, iar ele să fie puse în practică, în execuţie, de către administratorul public, care să ocupe această funcţie prin concurs. Nici nu e nevoie să modificăm legislaţia, pentru că există în legislaţie calitatea de administrator public”, a spus Dragnea, potrivit mediafax.ro.