MENIU

Dragnea, după ce Bejinariu a fost salvat iar: "Nu poţi să îi forţezi să stea cu bilele la vedere"

Președintele Camerei Deputaților, Liviu Dragnea, a declarat, marți, că a votat în favoarea cererii DNA de începere a urmăririi penale în cazul lui Eugen Bejinariu, menționând că le-a cerut colegilor să voteze în conformitate cu legea, dar "nimeni în astfel de situații nu se poate impune".

"Am votat așa cum am cerut colegilor mei de-a lungul timpului, și anume 'pentru'. Numai că, așa cum am spus în mai multe rânduri, atâta timp cât noi avem această prevedere în Constituție, în permanență vor fi voturi de genul ăsta care pot fi îndreptățite sau nu, nu pot să mă pronunț. Până nu vom scoate acea prevedere din Constituție o să mai avem situații de genul ăsta. Le-am cerut colegilor mei, de asemenea, să voteze în conformitate cu legea. Probabil că au ascultat argumente și dintr-o parte și din alta", a susținut Dragnea.

În opinia acestuia, "nimeni în astfel de situații nu se poate impune".

"Este un vot total secret și, când e vorba de persoane, deputații și senatorii au cu totul și cu totul altă abordare, nu poți să-i forțezi să stea toți cu bilele la vedere", a arătat Dragnea.

Potrivit lui Liviu Dragnea, au fost parlamentari de la toate partidele care au votat împotriva cererii DNA. "Observând numărul masiv de voturi împotrivă, au votat de la toate partidele în sensul ăsta. (...) Faceți numărătoarea, noi nu ne-am umflat dintr-odată ca și partid în Parlament. Dacă numărați, este o aritmetică foarte simplă", a afirmat liderul PSD.