MENIU

Dragnea: Demisiile din Guvern au fost doar anunţate, dar nu şi înregistrate

Dragnea: Demisiile din Guvern au fost doar anunţate, dar nu şi înregistrate

Vicepremierul Liviu Dragnea a declarat, miercuri, că demisiile din Guvern au fost doar anunţate, nu şi operaţionalizate sau oficializate, el arătând că singurul minister unde trebuia numit un interimar este MAI, unde a fost numit vicepremierul Gabriel Oprea.

Întrebat dacă era necesară numirea unor interimari pe funcţiile vacantate de liberalii care au demisionat din Guvern, aşa cum a precizat Traian Băsescu, Dragnea a precizat că nu a fost înregistrată nicio demisie.

"Nu s-a înregistrat nicio demisie. Au anunţat acei oameni că îşi dau demisia, demisiile încă nu au fost operaţionalizate, oficializate. În ceea ce priveşte interimarii, singurul minister unde trebuia să fie interimar şi a fost numit interimar este Ministerul de Interne, unde este domnul viceprim-ministru Gabriel Oprea", a spus Dragnea.

El a arătat că miercuri la şedinţa de Guvern va participa şi ministrul de Finanţe, Daniel Chiţoiu, despre care a spus că este "demisionar".

Totodată, Dragnea a spus că şi Andrei Gerea este "demisionar".

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, marţi, la B1Tv, că premierul Victor Ponta nu a numit încă interimarii care să preia portofoliile miniştrilor care au demisionat, menţionând că, din acest motiv, Guvernul funcţionează la acest moment, practic, ilegal.