MENIU

Dosarul "Referendum". Dragnea: Cred în continuare cu tărie în nevinovăția mea

Dosarul Referendum. Dragnea: Cred în continuare cu tărie în nevinovăția mea

Ministrul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, Liviu Dragnea, a declarat, joi, la Craiova, că "are emoții" pentru vineri, când Înalta Curte de Casație și Justiție va da verdictul în dosarul referendumului, menționând că în continuare crede cu tărie în nevinovăția sa.

"Da, am emoții pentru ziua de mâine. Este firesc. În primul rând pentru faptul că, în continuare, eu cred cu tărie în nevinovăția mea și de asemenea, cred că dacă, Doamne ferește, este o altfel de decizie, se poate genera un precedent periculos pentru că în momentul acela nimeni nu va mai avea curaj să mai facă o campanie electorală. Așa cum am așteptat doi ani și jumătate și m-am abținut de la comentarii, mai stau până mâine și, după decizia de mâine, o să spun", a declarat Liviu Dragnea.

Acesta este prezent joi, la Craiova, pentru pre-recepția Centrului vechi al municipiului, investiție din fonduri europene, de 11 milioane de euro.