MENIU

Dragnea: Cazul Turcescu e ciudat. Dacă mai sunt alții, să se elibereze și ei

Vicepremierul Liviu Dragnea, președintele executiv al PSD, a declarat, vineri, despre cazul Turcescu, că este ”unul ciudat” și că nu poate comenta pe marginea acestui subiect, întrucât nu deține multe informații. În viziunea lui Dragnea, ”dacă mai sunt alții, în situația lui (Robert Turcescu), ar fi bine să se elibereze și ei, dacă tot a început perioada asta de eliberare”.

"Cazul Turcescu, pentru mine, este un caz foarte ciudat. Sincer, nu sunt specialist nici în servicii secrete, nici în sisteme de informații, mi se pare un caz ciudat, pe de o parte. Pe de altă parte, dincolo de cazul Turcescu, au mai fost în ultimii ani situații când oameni de presă foarte răi, deontologi și foarte, foarte moraliști s-a dovedit a fi oameni care aveau niște schelete în frigider, pe care le ascundeau foarte bine. Tot la B1 am văzut acum câteva luni, în cazul Duicu, un domn Bădin, care, tot așa, înfiera orice caz de genul ăsta care apărea în țară și îl înfiera chiar pe Duicu, după ce s-a întâmplat, el fiind omul de casă al lui Duicu", a afirmat Liviu Dragnea, potrivit Agerpres.

Totodată, Dragnea a afirmat că este greu să comenteze acest caz, neavând multe informații.

"E greu să comentez. Totuși poate ne ajută Dumnezeu și, după alegerile astea, eu sper să câștige Victor Ponta și să normalizăm societatea. După părerea mea, s-a răvășit complet ierarhia normală a valorilor și suntem într-o stare de banalizare a răului. E rău ce s-a întâmplat, nu am alte informații", a afirmat Liviu Dragnea.

Potrivit acestuia, ar trebui, după Turcescu (care a dezvăluit că a fost ofițer sub acoperire — n.r.), "dacă mai sunt unii, să se elibereze și ei".

"Nu știu și nici nu sar cu picioarele pe Robert Turcescu. E un gest pe care l-a făcut. Din ce a spus el, eu merg mai departe, dacă unii mai sunt, ar fi bine să se elibereze și ei. Dacă tot a început perioada asta de eliberare, să se elibereze toți. Că spunea unul, odată, nici nu mai știu câți sunt sau câți suntem. E păcat, că oamenii se uită în general la televizor și contează ce spun moderatorii la televizor și creează dependență de unii moderatori, au foarte multă încredere în ei și în momentul când apar astfel de situații sunt destul de bulversați", a mai declarat Liviu Dragnea.

Mai mult pe Agerpres.

Mai multe articole despre:
Robert Turcescu Liviu Dragnea ofițer acoperit