MENIU

Dragnea: Băsescu, un bătrânel care în al zecelea an de mandat mai vrea un partid pentru prietena sa

Dragnea: Băsescu, un bătrânel care în al zecelea an de mandat mai vrea un partid pentru prietena sa

Vicepremierul Liviu Dragnea susţine că implicarea lui Traian Băsescu în campania electorală "nu mai miră pe nimeni", el afirmând că preşedintele este "un bătrânel care în al zecelea an de mandat are o fixaţie - să mai creeze un partid pentru prietena dumnealui care se dă cu paraşuta".

Vicepremierul Liviu Dragnea a făcut aceste declaraţii marţi, în comuna Cleanov din judeţul Dolj, afectată de inundaţiile din ultimele zile, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Răspunzând unei întrebări, Dragnea a spus că Traian Băsescu a încălcat grav Constituţia, implicându-se în campania electorală, iar acest lucru "nu mai miră pe nimeni".

"Implicarea lui Băsescu în campania electorală nu mai miră pe nimeni. Este un bătrânel care în al zecelea an de mandat are o fixaţie - să mai creeze un partid pentru prietena dumnealui care se dă cu paraşuta. În condiţiile în care vedeţi câtă suferinţă este aici (n.r. - în localitatea Cleanov), premierul a suspendat campania electorală, în condiţiile în care oamenii sunt supăraţi că vin apele peste ei, mi-este foarte greu să comentez astfel de gesturi. Este o încălcare gravă a Constituţiei, este un dispreţ pe care îl arată Traian Băsescu şi faţă de Constituţie, şi faţă de legislaţie şi faţă de poporul român şi instituţiile statului, aşa cum a făcut-o în permanenţă. Gestul dumnealui vorbeşte de la sine. Dacă se va face o comisie sau nu, asta contează mai puţin", a declarat Liviu Dragnea.

Guvernul a transmis Curţii Constituţionale sesizarea privind implicarea preşedintelui Traian Băsescu în campania electorală, preşedintele Curţii Constituţionale, Augustin Zegrean, declarând, marţi, că sesizarea a fost înregistrată la Curte.

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, marţi, la Gândul Live, despre anunţul premierului Victor Ponta că va sesiza CC pentru implicarea sa în campanie, că în mod categoric nu a încălcat legea fundamentală şi a făcut referire la avizul Curţii din 2007, care spune că "preşedintele nu vine din nori".