Dragnea, avertisment către coaliție: Nu trebuie să avem o diferenţă de abordare. Vreau eficiență
Liderul interimar al PSD, Liviu Dragnea, a declarat, luni, în debutul şedinţei deputaţilor social-democraţi, că vrea ca parlamentarii PSD să lucreze mult mai eficient când redactează iniţiative legislative şi să se consulte atât cu partidul, cât şi cu Guvernul în privinţa lor.
"Cred că putem să lucrăm mult mai eficient. Toate iniţiativele legislative ale parlamentarilor noştri, PSD, UNPR şi chiar şi ALDE, dar în special PSD, vor fi analizate cu mai multă atenţie împreună cu departamentele partidului, pe care le coordonează Rovana Plumb, cu aprobarea prim-ministrului şi cu ministerele de resort, pentru ca relaţia dintre grupurile parlamentare, Guvern şi partid să fie mult mai strânsă", a declarat Dragnea, potrivit Mediafax.
Dragnea amână remanierile din Guvern: Miniștrii au devenit mai vocali. Nu vreau război cu Iohannis
Liderul interimar al PSD a reiterat faptul că senatorii şi deputaţii trebuie să colaboreze mult mai strâns în această sesiune parlamentară, astfel încât grupurile de la Camera Deputaţilor şi de la Senat să acţioneze în comun.
"Nu trebuie să avem o diferenţă de abordare şi este mult mai bună o relaţie de colaborare, care va da eficienţă mai mare actului legislativ", a precizat Dragnea.
De altfel, preşedintele interimar al PSD a spus recent, în mai multe rânduri, că vrea o schimbare a modului de colaborare între parlamentarii partidului, dar şi în relaţia cu Guvernul, urmând să avanseze în acest sens un set de principii pentru senatori şi deputaţi, pe care le va prezenta şi public în această săptămână.