Dragnea: Am sentimentul profund al nevinovăției mele. Sunt un simplu cetățean
Președintele interimar al PSD, Liviu Dragnea, a declarat, luni seară, în cadrul unei emisiuni televizate, că este nevoie de o clarificare a modului de organizare a campaniilor electorale, făcând referire la dosarul "Referendumul" în care a fost condamnat la un an închisoare cu suspendare, fiind acuzat de fraudarea referendumului, organizat în 2012, pentru demiterea președintelui, de la acea vreme, Traian Băsescu. În acest context, Dragnea a precizat că are 'sentimentul profund al nevinovăției' sale și că este 'un simplu cetățean'.
"Am sentimentul profund al nevinovăției mele. Sunt absolut convins că nu am încălcat legea cu absolut nimic în ceea ce privește campania de la Referendum. În același timp, cred că este nevoie de o clarificare a modului cum se organizează campaniile electorale, pentru că faptul că eu mă simt profund nevinovat, faptul că n-am făcut absolut nimic, nu înseamnă că cineva din justiție nu poate face o confuzie, nu poate înțelege într-un fel o prevedere legală pe care noi o înțelegem în alt fel.
Dincolo de orice altceva, dincolo de procesul meu, eu sunt un simplu cetățean, dar mai important este obiectivul de a nu bloca procesele democratice în România. Alegerile reprezintă un fundament al democrației, ori sistemul de alegeri, modul de a face campanie trebuie să fie atât de limpede și atât de neagresiv și atât de nepericulos pentru cei care organizeză campanii în așa fel încât orice membru de partid să aibă siguranța că poate face campanie fără să fie luat la întrebări", a spus Liviu Dragnea.
Pe de altă parte, Dragnea a punctat că "este firesc să fie parlamentarele cu prezidențialele și să avem toate alegerile într-un an".
"De ce am zis cinci ani? Din două motive: nu cred că e corect să se micșoreze mandatul președintelui și alt motiv e că cele europarlamentare sunt din cinci în cinci ani. Atunci am avea șansa ca, între alegerile din 2015 să zicem și până în 2020, să fie cinci ani în care nu sunt campanii electorale, în care nimeni nu mai e tentat să fie populist, nimeni nu mai e tentat să facă scandal", a mai afirmat Dragnea.