Dragnea l-a asigurat pe ministrul de stat german că reforma în justiţie respectă statul de drept
Preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, s-a întâlnit cu ministrul de stat pentru Afaceri Europene în cadrul Ministerului federal german de Externe, Michael Roth, în cadrul întrevederii fiind abordate priorităţile ţării noastre pe durata deţinerii Preşedinţiei Consiliului UE, dar şi modificările din domeniul Justiţiei în România.
"Preşedintele Camerei Deputaţilor, domnul Liviu Dragnea, a discutat cu domnul Michael Roth, ministru de stat pentru Afaceri Europene în cadrul Ministerului federal german de Externe, despre perspectivele şi priorităţile României în exerciţiul deţinerii, pentru prima dată de la aderare, a Preşedinţiei Consiliului UE. Preşedintele Camerei Deputaţilor a menţionat că viziunea noastră în cadrul UE este una puternic proeuropeană, favorizând o integrare mai profundă, bazată pe valorile şi principiile fundamentale ale UE - unitate, solidaritate, tratament egal şi convergenţă. În acest sens, obiectivele României au în vedere aprofundarea coeziunii europene, menţinerea unei Europe sigure şi stabile, dar şi definirea şi consolidarea rolului global al UE", se arată într-un comunicat transmis AGERPRES de Camera Deputaţilor.
Conform sursei citate, ministrul german "a apreciat pozitiv" obiectivele României pentru perioada deţinerii Preşedinţiei Consiliului UE, subliniind că acestea sunt importante şi cu impact la nivelul Uniunii atât din perspectiva alegerilor pentru Parlamentul European, cât şi din cea a negocierilor privind noul cadru financiar multianual.
"Cei doi oficiali au fost de acord că Europa trebuie să rămână unită pentru a putea face faţă provocărilor şi a-şi menţine relevanţa pe piaţa economică marcată de efectele globalizării, iar România, prin Preşedinţia Consiliului UE, are capacitatea de a contribui semnificativ la atingerea acestui deziderat. Printre subiectele abordate s-au regăsit şi modificările din domeniul Justiţiei, ocazie cu care preşedintele Camerei Deputaţilor a transmis asigurări cu privire la respectarea statului de drept şi a independenţei sistemului judiciar în România", se mai arată în comunicat.