MENIU

Dragnea: 90% din voturile de pe listele suplimentare au fost pentru Iohannis

Vicepremierul Liviu Dragnea a afirmat, miercuri seară, în cadrul unei emisiuni televizate, că peste 90% din voturile de pe listele suplimentare, din Teleorman, au fost pentru contracandidatul ACL, Klaus Iohannis. Dragnea nu a precizat, însă, de unde știe cum au votat turiștii electorali, în condițiile în care votul e secret, potrivit HotNews.

Dragnea a susținut că "în Teleorman, brusc, niște oameni au venit să voteze cu Iohannis.

"Cei care au votat pe liste suplimentare peste 90% au votat cu Iohannis", a afirmat Liviu Dragnea.

Totodată, vicepremierul s-a plâns că "pe listele suplimentare au fost foarte multe voturi" dar a promis că în PSD o să fie "mai atent" în turul doi al alegerilor prezidențiale.