MENIU

Dosarul Generalilor, rețeaua București-Berlin-Tirana. Daniel Walther, trezorierul partidului lui Merkel, legături la vârful statului român

Apar noi personaje controvesate în caracatița statului paralel! Vi-l prezentăm în exclusivitate pe Daniel Walther, consultant internațional din Berlin care face jocurile la București și care are conexiuni, culmea, tot cu premierul Albaniei, Edi Rama, potrivit surselor Realitatea Plus. Vorbim despre liderul albanez care-l plătea pe Florian Coldea cu 7.000 de euro pe lună pentru consultanță în domeniul securității. Dar să ne întoarcem la Daniel Walther: este un personaj misterios și foarte discret, dar care pare că are multă putere la nivel înalt. Potrivit unor surse, Walther este un apropiat al fostului premier Victor Ponta și numele său apare în celebrul dosar EADS privind infrastructura din vămi, în care apăreau multe nume de la vârful statului. Daniel Walther are o firmă de consultanță într-o clădire luxoasă de birouri lângă parcul Herăstrău, în cea mai bogată zonă din București.

Odată cu dosarul generalilor de la DNA, ies la iveală oameni influenți și firme paravan ce făceau parte din sistem! Un exemplu este și firma de consultanță DW Communications Services și compania geamănă Higgins, care aparțin unui om de afaceri influent și controversat, cu legături la nivel înalt, pe nume Daniel Walther. 

Potrivit unor surse, omul de afaceri german este apropiat de fostul premier Victor Ponta, cu care ar derula mai multe afaceri. Jurnaliștii Realitatea PLUS l-au contactat pe fostul premier, care a răspuns ironic la întrebări. 


Compania a fost fondată în anul 2014 în Berlin. În prezent, este activă în peste 20 de țări printre care: România, Serbia, Germania, Albania și Irak, cu influență în țările din Europa de Est și regiunea Balcanilor de Vest. Sucursala din România are un singur angajat și o cifră de afaceri de aproape 800.000 de lei în 2022.

"Daniel Walther a fost introdus în afacerea EADS de către Alex Bittner și Ioan Rus. A încercat să livreze echipemente depășite tehnic la prețuri exagerate. A zis că aduce un credit rambursabil pe 50 de ani, dar până la urmă, Blaga a forțat ca echipementele de top să fie livrate de către Thales, la prețuri mult peste piață, și azi camerele de termoviziune ale Scomar și radarele funcționează eficient doar când nu sunt blocate prin softurile făcute de SIVECO. Daniel Daniel Walther are o activitate foarte importantă și în traficul de armanent ca afacere în special din UK", spune Cozmin Gușă.

Daniel Walther a locuit în România. Conform unor surse, omul de afaceri a fost membru în conducerea partidului Angelei Merkel, chiar trezorierul partidului. Totodată, aceleași surse susțin că el este un apropiat al premierului Edi Rama din Albania, despre care s-a aflat recent că era consultat de fostul adjunct SRI Florian Coldea.

Omul de afaceri de origine germană a avut un rol cheie și în mega dosarul EADS, un dosar care a zguduit la vremea respectivă atât România cât și Germania, fiind cea mai mare ţeapă transfrontalieră, de sute de milioane de euro. Daniel Walther a fost direct implicat în Cassidian EADS ce se ocupa cu contracte cu instituții guvernamentale și militare în România și Kazahstan.

De firma de consultanță din România se ocupă Alexandru Constantin Radan, licențiat la Academia Națională de Informații, unde profesor a fost Florian Coldea, și cu o experiență în multinaționale de peste 15 ani. Sediul companiei se află chiar în zona de nord a Capitalei, într-o clădire a unui milionar român.

Jurnaliștii Realitatea Plus au încercat să obțină un punct de vedere de la Daniel Walther și Florian Coldea, însă fără succes.