MENIU

Dodon: Decretul privind acordarea cetățeniei lui Traian Băsescu va fi anulat săptămâna viitoare

Președintele ales al țării, Igor Dodon a declarat că săptămâna viitoare va anula decretul privind acordarea cetățeniei Republicii Moldova fostului lider de la Cotroceni, Traian Băsescu. Declarația a fost făcută în cadrul emisiunii „Glavnîi vopros” de la postul NTV Moldova.

Dodon susține că va anula decretul președintelui Timofti privind cetățenia moldovenească a lui Băsescu din motiv că aceasta i-a fost acordată cu încălcarea procedurii, iar dacă fostul președinte al României va dori să obțină totuși cetățenia Republicii Moldova, să se adreseze din nou și cererea lui va fi examinată, ulterior, potrivit realitatea.md.

Traian Băsescu și soția sa, Maria, au devenit anul acesta cetățeni ai Republicii Moldova, aceștia au depus jurământul la Ambasada Republicii Moldova de la București la data de 3 noiembrie 2016.

Menționăm că Igor Dodon a declarat despre retragerea cetățeniei moldovenești a lui Traian Băsescu încă în campania electorală pentru alegerile prezidențiale. La rândul său, Traian Băsescu a declarat ulterior că se va adresa în instanța de judecată, dacă Igor Dodon îi va retrage cetățenia moldovenească. 

Mai multe articole despre:
Traian Băsescu Igor Dodon