MENIU

DNA, sechestru pe bunurile RCS-RDS. Ioan Bendei, plasat sub control judiciar pentru 60 de zile

Procurorii DNA au pus sechestru de 13 milioane de lei pe bunurile RCS-RDS, anunţă Realitatea Tv, iar Ioan Bendei, fost administrator al companiei, a fost pus sub control judiciar pentru 60 de zile, în dosarul în care este acuzat de dare de mită şi complicitate la spălare de bani.

"În vederea confiscării speciale, procurorii anticorupţie au instituit măsura asigurătorie a sechestrului asupra bunurilor ce aparţin societăţilor comerciale BODU SRL (până la concurenţa sumei de 16.771.659 lei) şi RCS & RDS SA (până la concurenţa sumei de 13.714.414 lei)", se arată în comunicatul DNA. 

Totodată, procurorii mai anunţă că Ioan Bendei a fost pus sub control judiciar pentru 60 de zile.

"Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de Combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și luarea măsurii controlului judiciar pe o durată de 60 de zile, începând cu data de 7 iunie 2017, a inculpatului

BENDEI IOAN, la data faptelor administrator al SC RCS & RDS SA, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de: 
- dare de mită, 
- complicitate la spălare de bani. 
 
Pe timpul cât se află sub control judiciar, inculpatul Bendei Ioan trebuie să respecte următoarele obligații: 

a) să se prezinte la organul de urmărire penală, la judecătorul de cameră preliminară sau la instanţa de judecată ori de câte ori este chemat, 
b) să informeze de îndată organul judiciar cu privire la schimbarea locuinței, 
c) să se prezinte la organul de poliție desemnat cu supravegherea sa, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliție sau ori de câte ori este chemat,
d) să nu părăsească teritoriul României, decât cu încuviinţarea prealabilă a procurorului, 
e) să nu comunice direct sau indirect, pe nicio cale, cu persoanele menționate în ordonanța de dispunere a controlului judiciar. 

Inculpatului i s-a atras atenția că, în caz de încălcare cu rea-credință a obligațiilor care îi revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive.

Inculpatului Bendei Ioan i s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală".

Mai multe articole despre:
DNA sechestru anunţ decizii RCS RDS măsură Ioan Bendei