Petre Tobă a demisionat din funcţia de ministru, după ce DNA a cerut aviz pentru urmărirea sa penală
Ministrul de Interne, Petre Tobă, şi-a depus demisia după ce DNA a cerut aviz pentru urmărirea penală a acestuia, în dosarul DIPl, în care Tobă este acuzat de favorizarea făptuitorului. Avizul este cerut de la preşedintele Klaus Iohannis. În dosar sunt urmăriţi penal 18 angajaţi ai Departamentului de Informaţii şi Protecţie Internă (DIPI), pentru deturnare de fonduri, delapidare, abuz în serviciu sub forma complicităţii, fals şi uz de fals, după ce, luni, au fost puşi sub urmărire penală şase şefi ai instituţiei, pentru acelaşi tip de infracţiuni. Premierul Dacian Cioloş a declarat că Petre Tobă va trebui să îşi dea demisia sau să i-o ceară el, după ce DNA cere urmărirea sa penală.
UPDATE 19.58 Prim-ministrul Dacian Cioloș a acceptat joi demisia lui Petre Tobă din funcția de ministru al Afacerilor Interne, anunţă Agerpres.
"Prim-ministrul Dacian Cioloş a acceptat demisia domnului Petre Tobă din funcţia de ministru al Afacerilor Interne. Până luni 5 septembrie, Premierul va înainta Preşedintelui Klaus Iohannis propunerea de înlocuire la conducerea Ministerului Afacerilor interne", potrivit unui comunicat al Guvernului.
UPDATE 19.43 Petre Tobă şi-a depus demisia din funcţia de ministru de Interne, anunţă Realitatea Tv. Acesta a precizat că se pune la dispoziţia anchetatorilor şi a punctat că respinge acuzaţiile aduse:
"Am decis să-mi prezint demisia primului-ministru pentru a evita implicarea Ministerului Afacerilor Interne într-un scandal public în prag de alegeri. Resping cu tărie acuzațiile aduse și sunt la dispoziția organelor de anchetă pentru clarificarea oricărei situații. Menționez că toate faptele prezentate sunt anterioare mandatului meu, iar procurorul de caz a avut acces la toate documentele necesare instrumentării cauzei, inclusiv la cele clasificate 'secret de stat' ", spune Petre Tobă, într-o declarație transmisă AGERPRES.
UPDATE 19.10 Premierul Dacian Cioloș a afirmat, joi, că ar fi "cel mai bine" ca ministrul de Interne, Petre Tobă, să își dea demisia.
"Un lucru este clar, indiferent despre cine ar fi vorba în Guvern, cineva care are semnătura mea sau propunerea mea pentru a fi numit sau demis, evident că în aceste condiții trebuie sau să își dea demisia sau, dacă nu, o să cer eu să plece. (...) Este evident că, în aceste condiții, este cel mai bine și pentru dânsul și pentru Guvern ca dânsul să plece", a spus Cioloș, întrebat cu privire la situația ministrului de Interne, Petre Tobă.
Direcţia Naţională Anticorupţie precizează în comunicatul privind efectuarea urmăririi penale față de Tobă Petre, că acesta a refuzat, în mod discreționar, declanșarea procedurii de declasificare a unor normative a căror încălcare vizează conținutul constitutiv al infracțiunilor de abuz în serviciu și deturnare de fonduri, adică într-o situație în care este exclusă protecția informațiilor clasificate.
Totodată, lipsa de transparenţă în administrarea fondurilor operative a condus la aruncarea în derizoriu a destinației legale a fondurilor operative, respectiv realizarea securității naționale.
Din probele cauzei a reieşit că au fost cumpărate bunuri care nu au nicio legătură cu interesul general de maximă importanță pentru care au fost alocate fondurile operative (căsuțe de păpuși cu nisipar și tobogan, în valoare de 7.000 lei, cărți de joc, darts cu săgeți, arcuri de tir, plase de tir, mingii de volei în valoare de circa 4.000 lei, bandă de alergare, în valoare de circa 12.000 lei, cuptor electric, în valoare de circa 17.000 lei, stilouri în valoare de 13.000 lei, uniforme de chestor, pavele, cărți în ediții de lux, legate în piele, pe comandă, mese festive ale ofițerilor neoperativi ai D.I.P.I.).
Relevant este că, în situații absolut similare (deturnarea fondurilor pentru protecția martorilor și, respectiv, deturnarea fondurilor operative), ministrul Tobă Petre a procedat complet diferit: a declasificat normativele M.A.I. în dosarul nr. 596/P/2015, dar a refuzat solicitarea procurorilor în dosarul nr. 20/P/2016.
Astfel, ministrul Tobă Petre a dat curs, în luna ianuarie 2016, solicitării Direcției Naționale Anticorupție și a declasificat normele privind administrarea și controlul fondurilor pentru protecția martorilor, gestionate de o structură a Ministerului Afacerilor Interne, respectiv Oficiului Național pentru Protecția Martorilor (O.N.P.M.), o parte dintre norme fiind absolut identice cu cele referitoare la administrarea fondurilor operative, fondurile gestionate de O.N.P.M. fiind o categorie specială de fonduri operative. Dosarul respectiv nr. 596/P/2015 a fost trimis spre judecare (vezi comunicat nr. 80/VIII/3 din 1 februarie 2016).
Cererii transmise i-au fost atașate referatul întocmit de procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, precum şi un număr de 9 volume cuprinzând copii ale dosarului de urmărire penală.
Prezenta cerere de efectuare a urmăririi penale intră sub incidența art. 305 alin 4 din C.P.P., prin urmare, persoana față de care s-a solicitat sesizarea Președintelui României pentru formularea cererii de efectuare a urmăririi penale beneficiază de prezumția de nevinovăție.