MENIU

Diana Tuşa: De ce NU pot sta la aceeași masă cu "generalul" Oprea

Diana Tuşa: De ce NU pot sta la aceeași masă cu "generalul" Oprea

O analiză obiectivă a alegerilor care abia au trecut concluzionează clar că PNL a pierdut alegerile înainte ca acestea să se desfășoare. Lipsa oricărei strategii, a oricărei viziuni politice, abandonarea principiilor și valorilor liberale, incoerența în comunicarea mesajului public au avut ca rezultat firesc prăbușirea în sondaje într-un timp extrem de scurt: 1 an de zile.

Pentru cei care nici acum, în al doisprezecelea ceas, nu conștientizează ce s-a întâmplat, am să detaliez punctual:

1. Alegerea primarilor în două tururi. Atunci când cifrele ne-au convenit, am ales să păstrăm avantajul electoral fără să ne mai pese de principii ”minore” precum reprezentativitate sau legitimitate. În momentul în care ne-am dat seama de greșeala abandonării acestora, moment care a coincis cu schimbarea cifrelor din sondaje, am introdus amendamentul ce viza reintroducerea legitimității și reprezentativității, prin două tururi de scrutin. Prea târziu însă! Am intrat în capcana PSD, fiind puși să alegem între a respinge întreg pachetul legislativ electoral ce viza inclusiv votul prin corespondență sau a ne călca pe inimă și a renunța la cele două principii. Nici măcar atunci însă nu am fost capabili să comunicăm public faptul că ”ne-am revenit” și susținem într-adevăr două tururi astfel încât percepția publică a rămas neschimbată: PNL a făcut troc cu PSD pe seama legitimității și reprezentativității alegerii primarilor.

2. Codul Fiscal. Propus de Guvernul Ponta, conținând și reglementări pur liberale, ne-am opus din ambiția (prostească!) de a nu da satisfacție PSD. Fără să ne intereseze faptul că prevederile respective veneau în sprijinul propriului electorat!

3. Darea în plată. În esență, o lege născută în urma abuzurilor făcute de bănci, o reacție firească la politica acestora vis-a-vis de consumatorul român, care însă încalcă un principiul constituțional: retroactivitatea. Din populism, fără a încerca găsirea unor soluții capabile să reglementeze relațiile corecte între bancă și consumator, am cedat! Deși, dacă decidenții partidului ar fi luat pulsul electoratului de dreapta, ar fi ajuns la concluzia că populismul măsurii nu este privit cu ochi buni nici măcar de către propriul electorat.

4.Criterii de integritate și profesionalism în desemnarea candidaților. Noi, PNL-ul, am fost cei care am creat așteptări imense: integritate, competiție, corectitudine, viziune. Ce a urmat? O competiție internă, desfășurată însă extern, care a condus la bulversarea totală a electoratului ( mă, voi câți candidați de la PNL?, a fost întrebarea la care a trebuit să răspund de multe ori), triumful înțelegerilor netransparente, ”pe sub masă, între trei persoane, și abandonarea regulilor stabilite chiar de noi atât în desemnarea candidaților finali, cât și în privința disocierii de persoane aflate în cercetarea organelor de anchetă penală.

Tot acest parcurs a condus la rezultatele pe care le-am văzut cu toții. Un electorat de dreapta,tradițional favorabil PNL , care a preferat să stea casă sau cei care au mers totuși la urne, din dorința de a nu lăsa Bucureștiul pe mâna PSD, alegând să voteze un partid fără nicio doctrină, dar cu o imagine de ”curat”, ”nepătat”.

Toate acestea au trecut, dar gravitatea maximă este că NU s-a înțeles nimic din această experiență! Am clamat victoria când realitatea era cruntă, un eșec răsunător: pentru prima dată de la Revoluție Capitala a fost câștigată INTEGRAL de PSD! Am ales mimăm faptul că pierderea este minoră și de aceea ea va fi asumată de 7 oameni, președinții de organizații din București. Pe românește, deși nu au avut niciun cuvânt de spus nici cu privire la strategie, nici cu privire la desemnarea candidaților, și-au asumat ei, voit sau nevoit, răspunderea în locul conducerii!

Saga a continuat! Am anunțat public că organizația de București nu are oameni cu viziune, profesioniști, capabili să recâștige încrederea electoratului de dreapta, tradițional liberal. Noi, în organizația de București, nu mai avem profesori, medici, juriști, oameni de afaceri, exemple de succes în domeniile lor, oameni capabili să reconstruiască și să reclădească încrederea, și de aceea trebuie să aducem pe cineva din afară. Am mers și mai departe! Tot făcând public anunțul că invităm la conducerea organizației o persoană profesionistă, capabilă, care a demonstrat că știe și poate să-și urmărească și să-și atingă obiectivele declarate public. Numai că anunțul public a fost urmat de refuzul acestei persoane pe motivul invocat și de președinții demisionari: independența în conceperea strategiei și în selectarea oamenilor promovați! Oare o fi fost nevoie să reamintim bucureștenilor epopeea desemnării candidatului PNL la Primăria Generală? Eu cred că nu!

Trăgând linie, sunt multe greșeli. Multe și care ne-au costat enorm! Însă de-ar fi fost doar atât! Cu o strategie bine gândită, având la bază principiile liberale, corectitudinea și consecvența, și cu multă muncă din partea organizațiilor bucureștene, lucrurile s-ar mai fi putut îndrepta. Anunțul privind asocierea (fuziune, alianță sau orice altceva) PNL cu UNPR este finalul. Cum să poți tu, membru al PNL, cu funcție sau fără, ori doar simpatizant  liberal să stai la aceeași masă cu ”generalul” Oprea și cu tot ceea ce înseamnă el????

Sursa

Mai multe articole despre:
Diana Tuşa alegeri locale 2016