MENIU

Dialog privind graţierea, între Băsescu şi M. Justiţiei: "Problema e că băgăm oamenii în puşcării.."

Parlamentarii interesaţi de legea graţierii au purtat o dezbatere aprinsă cu ministrul Justiţiei, la Comisia Juridică. Conducerea Senatului a aprobat prelungirea termenului de adoptarea tacita a proiectului legii gratierii, care se indeplineste marti 25 aprilie, cu inca 15 zile, intrucat acesta poate fi considerata lege cu o complexitate deosebita, scrie hotnews.ro. 

Acest lucru a fost sustinut luni in cadrul sedintei comisiei si de ministrul Justitiei Tudorel Toader, cel care a vorbit si de decizia pilot a CEDO in privinta conditiilor din penitenciare care va fi anuntata marti, apreciind nevoia pentru "timp de reflectie". In cadrul sedintei comisiei, ministrul Justitiei a avut un dialog cu senatorul PMP Traian Basescu, cel care a depus mai multe amendamente la proiectul legii gratierii.


In cadrul dezbaterilor, Basescu a avut un scurt dialog cu Tudorel Toader pe tema adoptarii celor doua Coduri penala in vigoare:

Ministrul Justiei: Incepe sa imi placa (la comisia juridica - n.r.) daca o sa ma mai primiti o sa mai vin si alta data. Cu privire la prima problema: eu vreau sa apreciez utilitatea timpului de reflectie. In mod sigur Codul Penal si Codul de procedura Penala, precum si codul civil si codul de procedura civial, sufera sub multe aspecte de vicii de neconstitutionalitate. Ele au existat in corpul legii. In 2009 eu eram cel care criticam adoptarea noilor coduri fundamentale prin angajarea raspunderii guvernului. Acolo trebuia cautata cauza. 

Traian Basescu: Daca imi permiteti, chiar imi place discutia…

Serban Nicolae: Da. E presa de fata. 

Traian Basescu: A, pai sa iasa. Dle minsitru, sunt de acord cu dvs ca s-au adoptat prin asumarea raspunderii si atunci era un guvern f puternic pdl-psd. Problema este ca aveam un MCV si codurile au stat aproape 3 ani in parlament intr-o comisie speciala condusa printre altii si de Victor Ponta. Mai mult decat atat, pentru scrierea acestor coduri s-au platit circa 10 mil de dolari cele mai luminate minti ale mediului academic romanesc care au contribuit la scrierea lui.

Tudor Toader: Faptul ca in 2009 guvernul avea o larga majoritate - imi exprim convingerea ca nu il legitima cu nimic sa adopte legea prin asumarea raspunderii. Spuneati ca aveam MCV-ul. Cu ce ne-am ales ca avem si astazi (Basescu rade - n.r.). Si astazi MCV-ul se refera la necesitatea punerii in acord cu exigentele constitutionale. 

Traian Basescu: Problema este ca bagam oamenii in puscarie si trebuie sa rezolvam ceva acum. 

Tudorel Toader: Aici suntem de acord. Nu ii bagam, i-am bagat deja.  

Inainte de acest dialog, Basescu a tinut o scurta prezentare a situatiei din penitenciare prin care a incercat sa isi motiveze amendamentele depuse.