MENIU

Diaconu şi-a ridicat mandatul pentru PE: Nu candidez la Preşedinţie, eu îmi văd lungul nasului

<p>MIRCEA DIACONU / Foto: MEDIAFAX</p>

Mircea Diaconu şi-a ridicat de la BEC, vineri dimineaţă, mandatul de europarlamentar şi a declarat presei, la final, că nu candidează la Preşedinţie pentru că îşi vede lungul nasului, fiind aclamat apoi de un grup de simpatizanţi care îl îndemnau să candideze, cărora le-a spus: "Hai mă, terminaţi!".

Mircea Diaconu a venit la BEC la ora 10.00 şi şi-a ridicat rapid mandatul, după care a ieşit din sediul BEC. El a fost aclamat de un grup de simpatizanţi, care strigau: "Mircea nu fură, nu minte, de aia îl vrem preşedinte". Diaconu le-a făcut semn să înceteze şi le-a spus: "Hai, mă, terminaţi!".

Întrebat de jurnalişti dacă va candida la Preşedinţie, el a răspuns negativ, precizând că acesta este un lucru serios, care ar trebui tratat ca atare şi de partide. El a spus că, "miraculos aproape", a fost votat cu aproape 7% pentru a deveni europarlamentar. "N-am câştigat decât povară şi responsabilitate", a spus Diaconu.

Legat de candidatura la Preşedinţie, Diaconu a mai spus: "Fiecare ar trebui să-şi vadă lungul nasului, eu mi-l văd".
El a menţionat că are, ca parlamentar, pârghii limitate pentru a răspunde încrederii acordate de cei care l-au votat.
Diaconu a spus că va lansa, la ora 18.30, o carte la Bookfest, de care este foarte mândru şi pe care o consideră, spre deosebire de dobândirea mandatului de europarlamentar, una dintre adevăratele sale realizări. Actorul a plecat apoi de la sediul BEC.

USD va desemna drept candidat la alegerile prezidenţiale o persoană cu notorietate, iar printre aceste persoane, conform ultimelor sondaje publice, poate fi şi Mircea Diaconu, a declarat, joi seară, liderul PSD, Victor Ponta, precizând acest scenariu ca variantă în care nu ar candida chiar el la Preşedinţie.

"Eu mi-aş dori să fiu prim-ministru până în 2016, dar un prim-ministru nu poate să fie cu adevărat de succes în patru ani cu un preşedinte care totodeauna, în loc să îl ajute, îl încurcă, îi bagă beţe în roate şi cu care se luptă continuu. Dacă vom găsi un candidat care să şi câştige, nu doar să fie un partener loial, eu îl voi susţine pe acel candidat al nostru, al PSD-UNPR-PC. Dacă nu există o altă variantă cu şanse de câştig, atunci, cu toată energia pe care o am şi toate cunoştinţele, voi candida eu ", a spus Ponta la România TV.

Noii europarlamentari au primit, joi, în cadrul unei ceremonii organizate la sediul BEC, certificatele prin care se constată alegerea lor ca membri ai PE, patru dintre cei declaraţi aleşi - Ecaterina Andronescu, Mircea Diaconu, Ramona Mănescu şi Ionel Sorin Moisă - absentând de la eveniment.

Alianţa PSD-UNPR-PC a obţinut, în urma alegerilor de duminică, 16 mandate în PE, PNL - 6 mandate, PDL - 5 mandate, UDMR - 2 mandate, PMP - 2 mandate, iar Mircea Diaconu un mandat, potrivit rezultatelor finale, a anunţat, joi, purtătorul de cuvânt al BEC, Marian Muhuleţ.

Astfel, au obținut mandate în PE: Corina Crețu, Ecaterina Andronescu, Cătălin Ivan, Dan Nica, Maria Grapini, Damian Drăghici, Daciana Sârbu, Ioan Mircea Pașcu, Viorica Dăncilă, Ionel Sorin Moisă, Victor Boștinaru, Claudiu Ciprian Tănăsescu, Doru Frunzulică, Constantin Rebega, Ana Claudia Țapardel, Andi Lucian Cristea din partea Alianței PSD-UNPR-PC, Norica Nicolai, Adina Vălean, Ramona Mănescu, Cristian Buşoi, Renate Weber, Eduard Hellvig de la PNL, Theodor Stolojan, Monica Macovei, Traian Ungureanu, Marian Jean Marinescu, Daniel Buda de la PDL, Iuliu Winkler, Csaba Sogor de la UDMR, Cristian Preda, Siegfried Mureşan de la PMP și Mircea Diaconu.

În urma scrutinului pentru Parlamentul European, Alianţa electorală PSD-UNPR-PC a întrunit 2.093.234 de voturi, PNL - 835.531 de voturi, PDL - 680.853 de voturi, candidatul independent Mircea Diaconu - 379.582 de voturi, UDMR - 350.689 de voturi, iar PMP - 345.973 de voturi.

Celelalte formaţiuni politice care au propus candidaţi la alegerile de duminică, precum şi restul candidaţilor independenţi nu au întrunit pragul electoral de 5% pentru a li se atribui mandate în PE.