MENIU

Diaconescu, despre flota NATO: "Simpla explicaţie dată de preşedintele Iohannis nu e suficientă"

Fostul ministru de externe Cristian Diaconescu a comentat, la ediţia specială cu Octavian Hoandră, de la Realitatea TV, decizia Bulgariei care nu doreşte flotă NATO în Marea Neagră, Boiko Borisov motivând că nu doreşte un război cu Rusia.

Fostul ministru de Externe al României a explicat că, din perspectivă diplomatică, a fost o greşeală faptul că preşedintele Iohannis a fost pus în această situaţie, declaraţia categorică a Bulgariei care nu doreşte un conflict cu Rusia, făcută la o zi după ce preşedintele bulgar spunea, într-o conferinţă comună cu preşedintele român, că "Bulgaria e gata să participe la o brigadă terestră multinaţională a NATO staţionată în România şi susţinea iniţiativa navală la Marea Neagră".

Cristian Diaconescu: "Această întâlnire trebuia să fie pregătitită din timp şi trebuia să se cunoască cu certitudine şi precizie milimetrică poziţia părţii adverse, a Bulgariei. Nu îl pui pe preşedinte într-o astfel de ipostază.

Retorica de la Sofia a fost categorică....este o chestiunea care trebuia discutată şi clarificată înainte de a te duce acolo cu şeful statului. Situaţia e foarte complicată.

Nu vreau să aduc aminte despre unii miniştri, care au vorbit despre această flotă ca fiind o certitudine.

Problema de fond e: vine summitul NATO de la Varşovia, unde ţările din flancul estic vor garanţii de securitate. Problema maximă pentru România este luarea unei decizii omogene, pe tot flancul, aşa cum a gândit NATO. Este un semnal pentru neprieteni că interesul alianţei e mai redus, în acea zonă în care securitatea nu este întreagă.

Simpla explicaţie pe care a dat-o preşedintele Iohannis nu este suficientă.

Ştiai că există toate aceste evenimente, şi dacă anticipai corect, puteam începe să negociem cu Turcia şi să izolăm Bulgaria, ori asta ducea la o altă atitudine a ţării", a conchis Cristian Diaconescu.

La precedentul summit, de la Newport (Țara Galilor) din septembrie 2014, NATO a aprobat planuri extinse de întărire a capacităților defensive în Europa de Est, menite să ofere noi asigurări aliaților din regiune, îngrijorați de intervenția rusă în Ucraina, că blocul nord-atlantic îi va proteja de un eventual atac.

Anterior, în cursul acestei luni, Polonia și statele baltice au declarat că vor cere desfășurarea de trupe NATO permanente pe teritoriile lor pentru a contracara intensificarea acțiunilor militare ale Rusiei. Un document intern polonez dă de înțeles că acest subiect ar putea fi ridicat la summitul de la Varșovia.