MENIU

Diaconescu, despre amenințarea directă a Rusiei: Reticența statelor NATO, de neînțeles

Fostul ministru de Externe Cristian Diaconescu a declarat, luni seară, în cadrul unei intervenții telefonice în emisiunea "Jocuri de Putere", cu privire la ultima amenințare a Rusiei la adresa României, pe tema sistemului antirachetă de la Deveselu, că nu este de înțeles reticența statelor NATO, înafară de SUA, în a replica la afirmațiile Moscovei, în contextul în care "România primește niște amenințări directe cu războiul". În viziunea sa, "solicitarea Federației Ruse se poate traduce: 'prin acest scut, se limitează capacitatea noastră de a lovi zona voastră'".

"De regulă, se spune că nu este bine de reacționat și de escaladat la o declarație venită din partea Moscovei, pe această tema. Problema este, însă, că acest director vorbește din Ministerul de Externe rus. Vorbim, aici, de către o diplomație extrem de disciplinată și ortodoxă în transmiterea mesajelor. În al doilea rând, cea mai importantă bizarerie: știți că Rusia are scut antirachetă? Rusia a edificat în jurul Moscovei un sistem de apărare antirachetă, încă în urmă cu 50 de ani și, din acest punct de vedere, balanța, inclusiv a tratatului INF, nu a fost pusă în discuție de partenerii occidentali niciodată", a declarat Diaconescu. 

În acest context, fostul ministru de Externe a subliniat faptul că nu a observat nicio critică din partea Moscovei cu privire la sistemele antirachetă instalate în Turcia, Spania și Polonia.

"Rusia se adresează agresiv, și nu este prima oară, României. Dar, astăzi, când vorbim, Turcia are instalat un radar și nave multirol cu sistem Aegis. Nu am auzit Moscova să aibă vreo critică la adresa Turciei. Spania are patru nave multirol capabile să suporte același sistem de rachete Aegis. Nu am auzit nicio afirmație a Moscovei în legătură cu Spania. Polonia are un sistem similar antirachetă, care va deveni operațional în 2008", a adăugat fostul ministru de Externe. 

Rusia amenință din nou România să renunţe la sistemul antirachetă "cât nu este prea târziu"

Mai mult, Diaconescu a ținut să precizeze faptul că ceea ce rezultă din comunicarea publică reprezintă "cam 10-15% față de comunicarea nepublică".

"Situația e poate ușor de înțeles din punctul de vedere al poziției Moscovei, dar vreau să vă spun că nu mi se pare de înțeles reticența statelor NATO, înfară de SUA, nu au niciun punct de vedere și nicio replică la afirmațiile Moscovei. Până la urmă, românii, statul membru al NATO, România primește niște amenințări directe cu războiul. Ce vedeți în comunicarea publică e cam 10-15% față de comunicarea nepublică", a mai spus Diaconescu.

În viziunea sa, rațiunea amenințării ruse s-ar putea traduce astfel: "Prin acest scut, se limitează capacitatea noastră de a lovi zona voastră". 

Pe de altă parte, Diaconescu a afirmat că România ar trebui să accelereze parteneriatul cu Turcia.

"Este un moment de răcire în relatia Rusiei cu Turcia. În acest moment, România interesată de zona Mării Negre ar trebui să accelereze parteneriatul cu Turcia pentru că, în condițiile în care, prin ocuparea Crimeii, Federația Rusă s-a apropiat de platoul continental al Mării Negre, am nevoie de un partener puternic în Marea Neagră și acel singur partener pe care m-aș putea baza este Turcia", a adăugat fostul ministru de Externe.