MENIU

Deputatul Ponta, fără funcţii, după ce nu mai este membru în grupul PSD. Ce a pierdut

Liderul grupului PSD din Camera Deputaţilor, Ioan Munteanu, a precizat, marţi, în plenul Camerei, că deputatul Victor Ponta pierde funcţia de preşedinte al Comisiei pentru afaceri europene, având în vedere că acesta nu mai este membru PSD şi a devenit neafiliat.

„Vreau să fac un anunţ şi anume că, în baza prevederilor articolului 14 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, deputatul Victor Ponta nu mai este membru al grupului PSD din Cameră. Am luat act pe data de 3 septembrie, de la lansarea unei noi formaţiuni politice; totodată şi ieri (luni - n.r.), când s-a adresat plenului Camerei, a vorbit în numele deputaţilor neafiliaţi”, a spus Munteanu.

„De asemenea, vom înainta către Biroul permanent sau comisia de specialitate şi documentele privind pierderea funcţiilor pe care le-a obţinut în această calitate", a adăugat Munteanu. Ponta deţine, în acest moment, şefia Comisiei pentru afaceri europene de la Cameră, preluată la începutul legislaturii, anunţă Mediafax.