MENIU

Deputatul Mircea Dolha, după vizita la soţii Bodnariu: Familia este devastată. Soţia a plâns 2 ore

Deputatul Mircea Dolha, şeful comisiei parlamentare care a efectuat o vizită în Norvegia pentru a investiga condiţiile în care copiii familiei Bodnariu au fost luaţi de autorităţile de la Oslo, a declarat, în exclusivitate, la Realitatea Tv, că a mers acasă la familia Bodnariu pentru a discuta cu cei doi soţi. Deputatul a declarat că familia este devastată, subliniind că timp de două ore şi jumătate, cât au durat discuţiile, soţia a plâns, tremurându-i mâinile. Acesta a mai precizat că familia le asigură copiilor un mediu prielnic pentru a-i creşte, cei mici având condiţiile necesare pentru un trai bun. Totodată, Dolha a mai spus că delegaţia s-a mai interesat şi de soarta altor două familii din Norvegia, ai căror copii au fost luaţi în plasament de către alte familii.

"Vreau să ştiţi că noi am făcut această vizită pentru a afla adevărul. Pe 20 ianuarie am avut o întâlnire cu guvernatorul regiunii, judeţul de reşedinţă al sătucului unde locuieşte familia Bodnariu. Ni s-a spus că dosarul familie este secret, iar doar instanţa va dovedi dacă familia Bodnariu este vinovată.(...) Am stat de vorbă cu familia,  este realmente devastată. Doamna Ruth a slăbit 8 kilograme şi ceva din noiembrie până acum, cât am vorbit, două ore şi ceva, îi tremurau mâinile şi plângea. Am văzut unde au crescut, este un sătuc aproape de fiord, copii sunt iubiţi au toate condiţiile să crească. Eu pot să bag mâna în foc că această familie nu poate să omoare nici măcar o muscă, dar să violenteze copiii. Vă asigur că noi nu ne vom lăsa, vom face tot ce ne stă în putinţă", a spus Mircea Dolha, la Jocuri de Putere.

Pe pagina sa de facebook, Mircea Dolha a postat mia multe fotografii din vizita în Norvegia, printre care şi fotografii cu soţii Bodnariu.

Mai multe articole despre:
Norvegia caz familia măsură Bodnariu anunt vizita