MENIU

Deputatul Ioan Mihăilă, acuzat de incompatibilitate de ANI, s-a înscris în UNPR

Deputatul Ioan Mihăilă, acuzat de incompatibilitate de ANI, s-a înscris în UNPR

Deputatul Ioan Mihăilă, membru PNŢCD, care a fost acuzat de ANI că este în incompatibilitate din decembrie 2012, s-a înscris în UNPR.

"Deputatul Ioan Mihăilă, ales în circumscripţia electorală nr. 42 din colegiul uninominal nr. 6 Bucureşti, s-a înscris marţi, 18 martie 2014, în Uniunea Naţională pentru Progresul României. Începând cu această dată, deputatul UNPR Ioan Mihăilă va activa în grupul parlamentar al Partidului Social Democrat din Camera Deputaţilor", anunţă UNPR într-un comunicat remis MEDIAFAX.

ANI a anunţat în 12 martire că a constatat că 22 de deputaţi şi 10 senatori au fost în incompatibilitate pentru că au deţinut şi alte funcţii, iar unii dintre aceştia sunt suspectaţi şi de fals în declaraţiile de interese, în aceste cazuri fiind sesizat Parchetul.

Potrivit ANI, deputatul Ioan Mihăilă se află în incompatibilitate din 20 decembrie 2012, întrucât deține, simultan, și calitatea de administrator la SC RDM Consulting SRL și SC Imo Vittoria SRL.

Mai multe articole despre:
deputat ANI integritate UNPR Ioan Mihăilă