MENIU

Deputat irakian: Grupul Stat Islamic cumpără armament din România

Un parlamentar irakian a declarat că gruparea teroristă Stat Islamic este pe punctul de a achiziţiona muniţie în valoare de 300 de milioane de dolari din România, însă ambasadorul român în Irak, Iacob Prada, a negat că statul român ar fi încheiat un contract de armament cu organizaţia jihadistă.

Potrivit site-ului IraqiNews.com, preşedintele Comisiei parlamentare irakiene pentru Securitate şi Apărare, Hakim Zamili, i-a cerut sâmbătă premierului Haider al-Abadi să intervină imediat pentru a opri furnizarea muniţiei în valoare de 300 de milioane de dolari, achiziţionată de gruparea Stat Islamic (SI) din România şi finanţată dintr-un stat învecinat cu Irakul. "Îi cer premierului să intervină imediat pentru a opri SI să achiziţioneze din România muniţia în valoare de 300 de milioane de dolari (...). Acest contract este finanţat dintr-o ţară vecină", se arată într-un comunicat al lui Hakim Zamili. Ambasadorul român în Irak, Iacob Prada, a dezminţit duminică informaţia potrivit căreia România ar fi încheiat un acord de armament cu gruparea Stat Islamic, precizând că toate exporturile de armament către Irak sunt aduse la cunoştinţa Guvernului irakian, notează site-ul IraqiNews.com.

 Mai multe pe Mediafax