MENIU

Deputații au decis: ION DINIȚĂ poate fi ARESTAT

Deputatul PC, ION DINIȚĂ, poate fi arestat, după ce Camera Deputaților a aprobat astăzi, încuviințarea arestării acestuia, cu 274 de voturi pentru și  53 împotrivă. 

Camera Deputaților a aprobat astăzi,  arestarea lui Ion Diniță, după ce pe 27 octombrie, aleșii au sfidat din nou Justiția: nu au votat pentru arestarea acestuia.

În plenul de atunci, în momentul în care trebuia să înceapă votul referitor la deputatul PC Ion Diniță, președintele Camerei Deputaților a constatat că în sală sunt doar 152 de deputați prezenți, iar cvorumul de ședință este de 202 deputați. După ce a verificat de două ori prezența, Valeriu Zgonea a declarat ședința închisă. Astfel, depuații au stat la votul pentru Hrebenciuc, dar au plecat în momentul în care s-a anunțat votul pentru Diniță, anunță Agerpres. Decizia în cazul cererii Direcției Naționale Anticorupție (DNA) de încuviințare a arestării preventive a deputatului conservator Ion Diniță a fost amânată și lunea trecută de plenul Camerei Deputaților, din lipsă de cvorum. Acesta este cercetat pentru complicitate la abuz în serviciu şi dare de mită în dosarul șefului CJ Brașov, Aristotel Căncescu, după ce Consiliul Judeţean Braşov ar fi fost prejudiciat, în urma plăţilor nelegale făcute firmei parlamentarului, cu peste 7,6 milioane de euro. Pe 20 octombrie, votul deputaţilor privind ridicarea imunităţii colegului lor, de la Partidul Conservator, Ion Diniţă, a fost amânat, din lipsă de cvorum, în ședința de plen a Camerei Deputaților. Mai era nevoie de votul a cel puțin 70 dintre deputați, cei mai mulți dintre cei care au absentat fiind de la Putere. Votul parlamentarilor vine după ce Comisia Juridică a respins, pe 14 octombrie, solicitarea procurorilor de încuviințare a arestării deputatului PC, cu 13 voturi împotrivă și nouă pentru arestare, raportul de respingere al Comisiei fiind, însă, unul consultativ.