Denise Rifai: Am primit un enorm portofoliu, iar noi ne atacăm propriul comisar
Realizatoarea emisiunii "Legile puterii" lansează un virulent atac asupra politicienilor care nu pun interesul țării înaintea celui personal sau al partidului. "Nu-i iau apararea Rovanei Plumb, dar nu pot să accept că rămânem în zona asta de atac politic, chiar împotriva interesului nostru ca stat!", scrie Denise Rifai.
"Nu e în regulă! Sunt state precum Ungaria care se pare că vor primi portofoliul pentru “Ajutor Umanitar” ( în contextul în care știm cum “s-au pregătit” vecinii noștri pentru a limita accesul migranților pe teritoriul lor), iar noi facem scandal și ne spălăm din nou rufele în fața UE, încercând să ne trântim comisarul pentru TRANSPORTURI !!!!!
Deci, România, a primit un maaare și enorm portofoliu pentru noi și noi ne pregătim să ne atacăm propriul comisar, în contextul în care riscăm evident să ne pierdem portofoliul!
Nu, nu-i iau apărarea Rovanei Plumb, dar nu pot să accept că rămânem în zona asta de atac politic, chiar împotriva interesului nostru ca stat!
Deci noi, pe ultima sută de metri, în contextul în care am hulit UE prin vocile PSD în ultimii doi ani, primim un mare cadou din partea Comisiei Europene, care ne dă pe mâini un portofoliu extraordinar, iar noi, ne apucăm de ce știm noi mai bine, în PE, de scandal și amenințări că ne picăm propriul comisar în comisie!!!!!
Nu, nu am înnebunit, doar că eu chiar cred și sper că la cârma României va urma un guvern competent, altfel ne vom prăbuși ca stat, și sper la un guvern care va știi să fructifice ca noi, mica Românie, fără drumuri și autostrăzi, avem pe mâna un portofoliu atât de important și avem comisar pe transporturi timp de următorii cinci ani!
Nu accept nicio teorie cum că e foarte rea nominalizarea și trebuie schimbată, pentru că nominalizarea aparține Guvernului României. Guvernul și Parlamentul sunt PSD-ALDE, oricât de mult nu ne place să admitem. Abia acum, de vreo câteva săptămâni, putem spera la o altă majoritate parlamentară, dar lucrurile tot nu sunt certe; și politic vorbind, niciun alt partid dacă era în locul PSD la guvernare, nu ar fi renunțat la a-și nominaliza reprezentantul. Să nu fim ipocriți sau naivi!
În plus, eu sunt sigură că Ursula von der Leyen, noul șef al comisiei europene, și a contraverificat candidații și că este o variantă ASUMATĂ deja.
Nu e cazul să facem circ politic continuu și gratuit doar ca să arătăm că noi în țărișoară nu ne plictisim deloc !", a scris Denise Rifai pe Facebook.