DEMISIE ELENA UDREA. Turcan: Consider mincinos, nedemocratic şi distructiv discursul Elenei Udrea
DEMISIE ELENA UDREA. Vicepreşedintele PDL Raluca Turcan a declarat, vineri, că discursul avut de ELENA UDREA după plecarea din PDL este "mincinos, nedemocratic şi distructiv" şi afirmă că "teoria cum că PDL este anti-Traian Băsescu este revoltătoare".
DEMISIE ELENA UDREA. Vicepreşedintele PDL Raluca Turcan a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, că "este dreptul ELENEI UDREA să aibă propriul partid pe care să-l manevreze aşa cum doreşte".
"Consider însă revoltătoare teoria cum că PDL ar fi anti -Traian Băsescu. În momentele cheie pentru democraţia românească, pentru reformele din România şi stabilitatea instituţională, PDL a fost partener constant al preşedintelui Traian Băsescu", a declarat Raluca Turcan.
Aceasta a dat ca exemplu mobilizarea conducerii PDL în sprijinul preşedintelui Băsescu cu ocazia referendumului din 2012 privind demiterea acestuia.
"Actuala conducere a PDL a fost cea care a militat fără nicio reţinere pentru preşedintele Traian Băsescu şi pentru o funcţionare corectă a României. În acel moment cheie, doamna Elena Udrea nu cred că a ieşit din casă şi nu a avut vreo emisiune televizată", a mai spus Turcan.
Potrivit acesteia, "opoziţia în România nu se reduce la un talk-show de seară".
"Opoziţia se face cu voturi date în Parlament şi contestări la Curtea Constituţională. La aceste momente, doamna Elena Udrea, în proporţie de 90 la sută, a fost absentă", susţine Raluca Turcan.
Ea a mai afirmat că PDL face opoziţie constantă.
"Acum nu mai lipseşte decât ca doamna Elena Udrea să dea certificate de puritate ideologică. Unde s-a mai auzit ca o persoană să decidă cine este sau nu de dreapta, cine este sau nu împotriva lui Traian Băsescu, cine face şi cine nu face opoziţie? Dacă PDL nu făcea opoziţie, astăzi aveam proiectul de descentralizare al lui Dragnea prin care se întărea puterea baronilor locali. PDL a blocat Codul Penal prin vot în Parlament, iar doamna Elena Udrea nu a fost acolo", a mai spus vicepreşedintele democrat liberal.
DEMISIE ELENA UDREA. Raluca Turcan a încheiat afirmând: "Consider mincinos, nedemocratic şi distructiv un discurs ca cel avut de Elena Udrea şi cu care vrea să-şi înceapă în forţă viaţa politică într-un alt partid".
Întrebată dacă se aşteaptă la noi plecări din PDL, aşa cum a anunţat Elena Udea, Turcan a spus că nu-şi face strategia politică în funcţie de oamenii care pleacă, dar a precizat că plecarea lui Cezar Preda nu o surprinde.
DEMISIE ELENA UDREA. Deputatul ELENA UDREA i-a transmis telefonic, joi, secretarului general al PDL, Gheorghe Flutur, că a demisionat din partid, ulterior anunţând că s-a înscris în Partidul Mişcarea Populară.
ELENA UDREA declara, joi, că "fix înainte" să se înscrie în PMP nu s-a consultat cu preşedintele Traian Băsescu, dar că "în trecut au fost astfel de discuţii", iar preşedintele Băsescu i-a atras atenţia că este un proiect politic greu.
Ulterior, ELENA UDREA a prezentat, într-o conferinţă de presă susţinută alături de Eugen Tomac, motivele pentru care a plecat din PDL şi s-a înscris în PMP, ea arătând că "în PDL există un curent care s-a dezis de propria istorie de succes, de propria guvernare, de lucrurile bune care s-au făcut în guvernarea Boc şi, mai grav, s-a dezis de Traian Băsescu".