Delegaţia FMI a ajuns la Palatul Victoria
Delegația Fondului Monetar Internațional, condusă de Andrea Schaechter, șeful misiunii FMI pentru România, a sosit marți după amiază la Palatul Victoria.
Săptămâna trecută, ministrul Finanțelor, Eugen Teodorovici, declara că se discută cu reprezentanții FMI inclusiv posibilitatea încheierii unui nou acord.
"În actualele condiții la nivel internațional, un astfel de acord, mult mai flexibil, poate constitui pentru România un plus", spunea ministrul de resort.
Marți dimineață delegația FMI a fost primită la Palatul Cotroceni de președintele Klaus Iohannis, "care și-a exprimat îngrijorarea cu privire la vulnerabilitățile care pot afecta cadrul fiscal — bugetar viitor", după cum se arată într-un comunicat de presă al Administrației Prezidențiale.