MENIU

Klaus Iohannis are un nou purtător de cuvânt: Mădălina Puşcalău, fost jurnalist

Administraţia Prezidenţială a anunţat noul purtător de cuvânt al preşedintelui, în cadrul unor declaraţii de presă ţinute la ora 18.30. Anunţul a fost făcut chiar de Mădălina Puşcalău, cea care este noul purtător de cuvânt al lui Klaus Iohannis. Puşcalău a fost prezentator de ştiri la posturile Antena 3, B1 TV şi TVR.

Aceasta a spus că îşi va îndeplini atribuţiile cu bună credinţă şi a cerut jurnaliştilor să fie păstrată rigurozitatea informaţiilor care vin de la Palatul Cotroceni. Totodată, a precizat că se va consulta cu preşedintele penteu orice informaţie care va fi transmisă opiniei publice.

 "Vreau să-i mulţumesc preşedintelui României, domnul Klaus Iohannis, pentru această oportunitate şi în primul rând pentru încrederea pe care mi-o acordă", a transmis Mădălina Puşcalău Dobrovolschi.

Răspunzând unei întrebări adresate de o fostă colegă jurnalist, ea a subliniat că a fost o discuţie la jumătatea lunii august cu preşedintele Klaus Iohannis, care i-a propus funcţia de purtător de cuvânt.

"Am cântărit aşa vreo două săptămâni să îmi dau seama dacă am curajul să îmi asum o responsabilitate atât de mare şi (...) iată că argumentele pro au fost cele care au învins".

Reamintim că Mădălina Puşcalău a moderat dezbaterea dintre Klaus Iohannis şi Victor Ponta, din campania pentru alegerile prezidenţiale din 2014. Dezbaterea a fost difuzată de B1 TV. Totodată,  Puşcalău a scris şi o carte pornind de la dezbaterea dintre cei doi.

Fostul purtător de cuvânt Tatiana Niculescu Bran s-a retras din funcţie la scurt timp de la numire, în aprilie 2015, spunând că decizia a fost motivată de constatarea că relaţia sa cu presa nu a fost cea pe care ar fi dorit-o.

Bran a fost numită în 22 decembrie 2014 în funcţia de consilier prezidenţial, după ce Klaus Iohannis anunţa, în 8 decembrie, pe când era preşedinte ales, că aceasta va fi purtătorul său de cuvânt după preluarea funcţiei de şef al statului.