MENIU

Decizie importanta luată de Maia Sandu, dacă va câștiga alegerile. Ce se întâmplă cu Guvernul

Decizie importanta luată de Maia Sandu, dacă va câștiga alegerile. Ce se întâmplă cu Guvernul

Preşedintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a anunţat, luni, că va remania Guvernul de la Chişinău, în cazul unei victorii în turul al doilea al alegerilor prezidenţiale din 3 noiembrie.

Sandu a declarat, în cadrul unei dezbateri electorale organizată de postul public de televiziune Moldova 1, că are în vedere schimbarea unor miniştri din cabinetul lui Dorin Recean până la sfârşitul acestui an.

 

„Da, cred că este nevoie să facem schimbări în echipa de guvernare. Am auzit cetăţenii, am discutat în multe localităţi, am auzit care sunt pretenţiile şi în special pe ce domenii oamenii se aşteaptă la lucruri făcute mai bine. Eu cred că acest lucru trebuie să se întâmple până la finalul acestui an”, a afirmat Maia Sandu.

 

Liderul de la Chişinău a subliniat, de asemenea, că instituţiile de stat "sunt libere şi astăzi să meargă să pună cătuşe" miniştrilor suspectaţi de fapte de corupţie.

 

„Da, am comis mai multe greşeli, chiar dacă intenţiile au fost bune şi, chiar dacă au fost multe crize, au fost oameni care s-au descurcat mai bine şi au fost oameni care s-au descurcat mai puţin bine, din diferite motive. Acolo unde există întrebări de integritate, instituţiile trebuie să vină şi să îşi spună cuvântul. Absolut nu am îngrădit niciodată şi nici nu am încercat, nu m-am gândit să îngrădesc o instituţie sau alta să îşi facă treaba atunci când vine vorba de integritate şi sunt libere şi astăzi să meargă să pună cătuşe unuia sau altuia, dacă există aceste motive”, a adăugat Sandu.

 

Contracandidatul Maiei Sandu în turul al doilea al alegerilor prezidenţiale, socialistul Alexandr Stoianoglo, a refuzat să participe la dezbaterea de la Moldova 1, deşi conducerea televiziunii publice a Republicii Moldova i-a lansat invitaţia.

Mai multe articole despre:
maia sandu alegeri guvern