Datorii uriașe! Florin Cîțu a împrumutat, din nou, România
Ministerul Finanţelor Publice (MFP) a atras, vineri, 90 de milioane de lei de la bănci, suplimentar la licitaţia de joi, când a împrumutat 738,5 de milioane de lei, la o dobândă de 3,37% pe an, printr-o emisiune de obligaţiuni de stat benchmark, cu maturitatea reziduală la 43 de luni, potrivit datelor publicate de Banca Naţională a României (BNR).
Valoarea nominală a emisiunii suplimentare a fost de 90 de milioane de lei, iar băncile au transmis oferte în sumă de 430 milioane de lei.
Ministerul Finanţelor Publice (MFP) a planificat, în luna februarie 2020, împrumuturi de la băncile comerciale de 4,4 miliarde de lei, din care 300 milioane de lei printr-o emisiune de certificate de trezorerie cu discount şi 4,1 miliarde de lei prin şapte emisiuni de obligaţiuni de stat, la care se poate adăuga suma de 615 de milioane de lei prin sesiuni suplimentare de oferte necompetitive, aferente licitaţiilor de obligaţiuni.
Suma este identică cu cea programată pentru luna ianuarie şi va fi destinată refinanţării datoriei publice şi finanţării deficitului bugetului de stat, conform Agerpres.
Mai multe articole despre:
datoria romaniei
citu a imprumutat tara iar
ministrul finantelor imprumut
tara indatorata
imprumut urias