Darius Vâlcov, la DNA: Împreună cu avocatul meu am cerut studierea dosarului
Darius Vâlcov a ajuns la DNA, unde va fi audiat de către procurori, în dosarul în care este acuzat că a luat mită aproape 2 milioane de euro, pe timpul în care era primar al municipiului Slatina.
Ministrul demisionar al Finanțelor, Darius Valcov, a fost pus sub acuzare de Direcția Națională Anticorupție (DNA), pentru trafic de influență, într-un dosar în care ar fi luat mită două milioane de euro, în perioada în care era primar al municipiului Slatina.
"Împreună cu avocatul meu am cerut să studiem dosarul. În momentul în care îl vom vedea, vă voi da mai multe detalii", a spus Vâlcov.
Procurorii DNA au dispus efectuarea urmăririi penale față de Darius Vâlcov, pentru trafic de influență în calitate de primar al municipiului Slatina.
"În 2009, administratorul unei societăți comerciale l-a contactat pe Darius Vâlcov, în calitate de primar, căruia i-a propus ca în schimbul oferirii sprijinului în influențarea factorilor de decizie din cadrul autorității contractante, în vederea câștigării unor licitații de lucrări pentru obiective situate în municipiul Slatina, orașele Scornicești, Piatra Olt și Drăgănești, să îi dea 20% din valoarea sumelor încasate (fără TVA), conform contractelor de execuție a respectivelor lucrări", arată DNA.
Procurorii susțin că, în noiembrie 2008, a fost aprobat proiectul 'Extinderea și reabilitarea sistemelor de apă și apă uzată în județul Olt', al cărui beneficiar final este SC Compania De Apă Olt SA, operator regional către care Asociația de Dezvoltare Intercomunitară (ADI) 'Oltul'. ADI a delegat serviciile de alimentare cu apa și canalizare în aria de implementare a proiectului 'Extinderea și reabilitarea sistemului de alimentare cu apă și canalizare în județul Olt'.